Pacient bătut de o doctoriță pentru că a pus întrebări despre decontarea anumitor servicii medicale
Pacient bătut de o doctoriță pentru că a pus întrebări despre decontarea anumitor servicii medicale
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestPoliţiştii din Timiş au întocmit dosar penal pentru lovire şi alte violenţe pe numele unui medic, femeie, din satul Bulgăruş, judeţul Timiş, după ce a lovit un pacient care a insistat cu întrebările privind decontarea anumitor servicii medicale de către Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate.
Incidentul a avut loc luni, la cabinetul medical din satul Bulgăruş, comuna Lenauheim, din judeţul Timiş.
”La data de 29 august 2022, poliţiştii au fost sesizați cu privire la faptul că într-un cabinet medical din localitatea Bulgăruş, din judeţul Timiş, a avut loc o altercaţie între un medic şi un pacient. În acest caz a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe”, transmite, marţi, IPJ Timiş.
Un bărbat de 66 de ani din Bulgăruş s-a dus la cabinetul medical din localitate pentru a se interesa despre anumite deconturi de servicii medicale, însoţit de prietena sa. El a discutat cu medicul pe această temă, o femeie de 39 de ani. Aceasta s-a enervat de insistenţa pacientului, astfel că i-a aplicat câteva lovituri în zona feţei. Prietena bărbatului a fost cea care a sunat la numărul de urgenţe 112 şi a chemat poliţiştii să intervină şi să aplaneze conflictul, scrie stiripesurse.ro.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News