REPLICA ONLINE CONSTANTA

25.7° Constanța Sâm., 20 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6796
25.7° Constanța Sâmbătă, 20 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6796
 

Pakistan, putere nucleară, a lovit Iranul cu rachete

Pakistan, putere nucleară, a lovit Iranul cu rachete

Victor ROTARU 18 ianuarie 2024 | 08:34 1175

Pakistanul a țintit și lovit șapte locații din Iran, în cel mai recent incident de la granița comună.

Pakistan, putere nucleara, a lovit Iranul cu rachetefoto cu rol ilustrativ

Cel puțin șapte persoane au fost ucise, joi dimineața, în urma unor explozii în regiunea Sistan și în provincia Balochistan.

Guvernatorul adjunct al provinciei, Alireza Marhamati, a declarat la televiziunea iraniană de stat că victimele sunt trei femei și patru copii, cetățeni străini.

"La ora 4:30 a.m. s-au auzit explozii într-un sat de frontieră. Mai multe rachete au fost trase asupra localității", a precizat oficialul.

Potrivit acestuia, o altă explozie a avut loc în apropierea orașului Saravan, fără să provoace victime.

CNN notează că atât Pakistanul, cât și Iranul au luptat multă vreme  împotriva militanților din regiunea Baloch, care sunt activi de-a lungul graniței lor de 900 de kilometri.

Însă incidentul de joi dimineața marchează o escaladare majoră între cele două puteri vecine și vine în contextul în care ostilitățile regionale din Orientul Mijlociu se intensifică, din cauza războiului anti-Hamas purtat de Israel în Gaza.

Pakistanul a răspuns după o zi la un atac iranian pe teritoriul statului nuclear

Rachetele pakistaneze au lovit Iranul loc la o zi după ce acest stat - supus sancțiunilor internaționale din cauza demersurilor de a se dota cu arma nucleară - a confirmat că a folosit "rachete de precizie și drone" pentru a distruge două bastioane ale grupului militant sunnit Jaish al-Adl.

Țintele vizate de Teheran se află în sud-vestul teritoriului pakistanez.

Potrivit oficialilor locali și Ministerului pakistanez de Externe, loviturile iraniene de miercuri au ucis doi copii și au rănit alți câțiva.

Oficialii de la Islamabad au descris atacul drept o "încălcare neprovocată a spațiului aerian național de către Iran" și au avertizat Teheranul cu "consecințe grave".

Mai mult, Pakistanul și-a rechemat în aceeași zi ambasadorul din Iran și a suspendat toate vizitele la nivel înalt programate de Teheran.

Într-o aparentă justificare defensivă, ministrul iranian de externe, Hossein Amir-Abdollahian, a declarat că țara sa a vizat doar "teroriștii" de pe teritoriul vecinului său dotat cu arme nucleare.

"Niciunul dintre cetățenii țării prietene Pakistan nu a fost vizat de rachetele și dronele Iranului", a susținut Amir-Abdollahian, potrivit antena3.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
15382943810
5/49
38202113924
joker
218171712