Palatul Administrativ al Prefecturii trece sub administrarea Consiliului Judeţean
Palatul Administrativ al Prefecturii trece sub administrarea Consiliului Judeţean
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestClădirea va fi reabilitată
Clădirea va fi reabilitată
Guvernul României a adoptat în şedinţa de miercuri, 2 octombrie a.c., Hotărârea privind trecerea imobilului "Palatul Administrativ", proprietate publică a statului, situat în municipiul Constanţa, din administrarea Instituţiei Prefectului în administrarea Consiliului Judeţean. "Palatul Administrativ (Casa Albă, cum i se mai spune clădirii) va fi în subordinea CJC numai pe durata lucrărilor de reabilitare. Clădirea urmează să intre în reabilitare, dar nu mă întrebaţi când, numai constructorul o să ne spună. Nu mă întrebaţi cu ce bani. Beciul clădirii Instituţiei Prefectului a fost inundat, ca figură de stil. Este o formulă care a mai fost utilizată de CJC şi în cazul Primăriei Tortomanu. Banii pentru reabilitare vor fi obţinuţi prin fonduri europene şi CJC poate să acceseze aceste fonduri. Repet, clădirea se transmite în subordinea CJC numai pe perioada cât va fi reabilită", a declarat, pentru "Replica", prefectul Eugen Bola. Pe de altă parte, preşedintele CJC, Nicuşor Constantinescu, a declarat că demersul de transferare a clădirilor aprobă solicitarea tuturor preşedinţilor de consilii judeţene: "Este o decizie care trece toate palatele administrative din ţară în subordinea temporară a consiliilor judeţene. A fost dorinţa noastră, pentru perioada de renovare, pentru că prefecturile nu au bani".
Alexandra VASILE, Marius VASILE
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News