Palaz: Cred că este timpul ca administraţia să nu mai tolereze “şmecherii Constanţei”
Palaz: Cred că este timpul ca administraţia să nu mai tolereze “şmecherii Constanţei”
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestMişcarea Populară Constanţa, prin preşedintele Claudiu Palaz, referitor la situaţia legată de ”Casa Bănescu” (primul primar al Constanţei), imobilul cu valoare istorică, care se află în situaţia de a fi distrus din cauza unei construcţii lipite de edificiul istoric, va depune în următoarea şedinţă de Consiliu un proiect de hotărâre.
Ţinând seama de faptul că în imobilul situat pe Bulevardul Tomis nr. 110 îşi desfăşoară activitatea Serviciul de Taxe şi Impozite al Primăriei Constanţa (SPIT), în acest sens Primăria Constanţa plăteşte o chirie pentru deţinerea spaţiului (18.000 Euro/lunar), iar imobilul respectiv, proprietatea lui SC Eden SRL, este cel care afectează clădirea, care este prinsă în patrimoniu şi este cunoscută drept ”Casa Bănescu” (proprietatea Primăriei), proiectul de hotărâre de consiliu va avea ca obiect:”Compensarea plăţii chiriei datorate de către Primărie către SC Eden SRL ca urmare a desfăşurării activităţii a SPIT Constanţa, cu suma necesară reabilitării monumentului istoric, sumă ce va fi plătită de Primăria Constanţa”.
Suntem convinşi că în acest sens se va face o analiză corectă şi cei vinovaţi vor suporta distrugerile cauzate monumentului istoric, iar Primăria Constanţa nu va mai fi nevoită să plătească reabilitarea din banii constănţenilor. ''Cred că este timpul ca administraţia să nu mai tolereze “şmecherii Constanţei” şi să nu le mai acopere mofturile şi aroganţele! Compensarea chiriei cu valoarea necesară reabilitării, pe care va fi nevoită să o plătească autorităţile locale, este o soluţie CORECTĂ, atât faţă de Primărie, cât şi faţă de constănţeni'', susține Palaz.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News