Palaz dă startul crosului 1 Decembrie
Palaz dă startul crosului 1 Decembrie
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestCu prilejul Zilei Naţionale a României, Instituţia Prefectului, în colaborare cu Garnizoana Constanţa, organizează joi, începând cu ora 10.00, un ceremonial militar şi religios de depunere de coroane şi jerbe de flori la Monumentul Eroilor din Primul Război Mondial din Cimitirul Central Constanţa, eveniment la care sunt invitaţi să participe şefii autorităţilor publice judeţene şi locale, reprezentanţi diplomatici acreditaţi la Constanţa, senatori, deputaţi, comandanţi ai structurilor teritoriale ale Ministerului Apărării Naţionale şi ale Ministerului Administraţiei şi Internelor, conducători ai serviciilor publice deconcentrate, companiilor naţionale şi regiilor autonome, politicieni, veterani de război, revoluţionari, societatea civilă. În cursul aceleiaşi dimineţi, la ora 09.30, prefectul Claudiu-Iorga Palaz şi Răzvan Florea, maestru emerit al sportului, vor da startul Crosului 1 Decembrie, ajuns la ediţia a XII-a, organizat de Liceul Internaţional de Informatică.
Alexandra VASILE
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News