REPLICA ONLINE CONSTANTA

26° Constanța Mar., 23 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6799
26° Constanța Marți, 23 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6799
 

Papa avertizează asupra potenţialelor pericole ale inteligenţei artificiale

Papa avertizează asupra potenţialelor pericole ale inteligenţei artificiale

A.F. 9 august 2023 | 00:00 279

Papa Francisc a făcut apel, marţi, la o reflecţie globală cu privire la potenţialele pericole ale inteligenţei artificiale (AI), atrăgând atenţia asupra "posibilităţilor perturbatoare şi a efectelor ambivalente" ale noilor tehnologii, transmite Reuters.

Papa avertizeaza asupra potentialelor pericole ale inteligentei artificialePapa Francisc

Papa, în vârstă de 86 de ani, care a spus anterior că nu ştie cum să utilizeze un computer, a lansat acest avertisment într-un mesaj pentru următoarea Zi Mondială a Păcii, marcată de Biserica Catolică la 1 ianuarie.

Vaticanul a lansat mesajul cu mult timp înainte, conform tradiţiei.

Papa "aminteşte necesitatea de a fi vigilenţi şi de a lucra astfel încât o logică a violenţei şi a discriminării să nu prindă rădăcini în producţia şi în utilizarea unor astfel de dispozitive, în detrimentul celor care sunt mai fragili şi excluşi", potrivit mesajului.

"Necesitatea urgentă de a orienta conceptul şi utilizarea inteligenţei artificiale într-un mod responsabil, astfel încât să fie în slujba umanităţii şi a protecţiei casei noastre comune, cere ca reflecţia etică să fie extinsă în sfera educaţiei şi a legii", a adăugat el.

În 2015, papa Francisc a recunoscut că este "un dezastru" când vine vorba de tehnologie, însă a descris internetul, reţelele sociale şi mesajele text drept "un dar de la Dumnezeu", cu condiţia ca acestea să fie utilizate cu înţelepciune.

În 2020, Vaticanul şi-a unit forţele cu giganţii tehnologici Microsoft şi IBM pentru promovarea dezvoltării etice a AI şi a lansat un apel către reglementarea tehnologiilor intruzive precum recunoaşterea facială, citează Agerpres.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Iar le-a spus AI ca Pamantul nu e plat?
0
0

REPLICA

LOTO

6/49
26274422417
5/49
28142710620
joker
1241143699