REPLICA ONLINE CONSTANTA

33.4° Constanța Mar., 16 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6792
33.4° Constanța Marți, 16 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6792
 

Papa Francisc a luat apărarea vârstnicilor considerându-i 'un dar pentru societate'

Papa Francisc a luat apărarea vârstnicilor considerându-i 'un dar pentru societate'

Replica API 25 februarie 2022 | 00:43 468

Papa Francisc a luat apărarea vârstnicilor la Audienţa generală de miercuri spunând că sunt "un dar pentru societate" şi amintind că au fost cei care au plătit cel mai mare preţ în timpul pandemiei, deoarece au fost categoria "cea mai vulnerabilă şi mai neglijată", relatează EFE, citată de Agerpres.

Papa Francisc

"Nu i-am privit îndeajuns în timpul vieţii şi nici măcar nu i-am văzut murind", a spus papa, care a început o serie de cateheze dedicate vârstnicilor în cadrul Audienţei generale celebrate în Aula Paul al VI-lea.

Suveranul Pontif a deplâns că din ce în ce mai frecvent bătrânii sunt consideraţi "o povară" şi a precizată că alături de fenomenul migraţiilor, "bătrâneţea este una dintre problemele cele mai urgente pe care familia umană este chemată să le înfrunte în aceste vremuri".

El a avertizat că "exaltarea tinereţii ca singură vârstă demnă a idealului omenirii, alături de dispreţul faţă de bătrâneţe văzută ca fragilitate, degradare şi handicap, a fost un simbol al totalitarismelor secolului XX".

"Tinereţea este frumoasă, dar tinereţea veşnică este o nălucă periculoasă. A fi bătrân este la fel de important şi de frumos ca a fi tânăr", a explicat papa, care a subliniat că "alianţa între generaţii care restituie fiinţei umane toate vârstele vieţii este harul nostru pierdut" şi care "trebuie regăsit".

Menirea acestor cateheze, a precizat Sfântul părinte, este "de a-i încuraja pe toţi să investească afecţiune şi atenţie în toate vârstele", şi "să discearnă înţelesul şi valoarea bătrâneţii".

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
46143034444
5/49
2310722517
joker
43736234510