REPLICA ONLINE CONSTANTA

18.4° Constanța Dum., 6 Oct. 2024
Anul XX Nr. 6874
18.4° Constanța Duminică, 6 Octombrie 2024 Anul XX Nr. 6874
 

Papari a cerut în instanță nulitatea actelor de urmărire penală!

Papari a cerut în instanță nulitatea actelor de urmărire penală!

Replica API 11 mai 2022 | 22:54 1915

George Daniel Papari a fost trimis în judecată pentru luare de mită, însă, pe cameră preliminară, acesta a cerut constatarea neregularităţii actului de sesizare a instanţei precum şi constatarea nulităţii actelor de urmărire penală. Judecătorii i-au respins cererile și au stabilit să înceapă judecata, primul termen fiind stabilit pe data de 15.06.2022.

Începe judecata în cazul lui George Daniel Papari, termenul fiind stabilit, la Tribunalul Constanța, pe 15.06.2022.

Potrivit procurorilor din cadrul DNA Constanța, George Daniel Papari, la data faptei director al Administrației Bazinale de Apă Dobrogea – Litoral (A.B.A.D.L.), a fost trimis în judecată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut că, în perioada februarie - aprilie 2016, inculpatul George Daniel Papari, în calitatea meționată mai sus, ar fi pretins de la un om de afaceri (martor în cauză) și ar fi acceptat promisiunea acestuia de a încheia un contract de asociere sau închiriere cu una dintre firmele unei persoane (prieten de-al inculpatului), demersul având ca scop câștigarea, de către aceasta din urmă, a unei licitații care privea închirierea unui sector de plajă.

În același context, inculpatul s-ar fi angajat față de martor ca, în virtutea atribuțiilor sale de serviciu, să dispună constituirea unui nou sector de plajă (anterior utilizat de către A.B.A.D.L. ca și culoar pentru a asigura accesul utilajelor pe plajă), scoaterea la licitație și obținerea acestuia de către omul de afaceri.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunal Constanța.

Liliana IONIȚĂ

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Familia Papari , rusofoni vinduti lui Putin.
0
0
Clar, o facatura
0
0
Vecinul e martorul ce
0
0
Oare cine e martorul
0
0

REPLICA


LOTO

6/49
473464012
5/49
191411341337
joker
152522311710