Parlamentare2020 - Marcel Ciolacu: Constituţia este depăşită
Parlamentare2020 - Marcel Ciolacu: Constituţia este depăşită
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestPreşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat joi că Legea fundamentală este depăşită, iar în viitorul Parlament ar fi necesare anumite discuţii despre modificarea Constituţiei.
Marcel Ciolacu
"Constituţia este depăşită. Categoric trebuie, la fel cum ar fi trebuit un pact pe sănătate acum, indiferent cine este la guvernare, anumite principii şi reguli şi mai ales procentul din PIB alocat sănătăţii să fie respectat, cum este procentul de la apărare de 2%. (...) Se va ajunge, în următoarea majoritate parlamentară, şi chiar e o necesitate la anumite discuţii pentru modificarea Constituţiei", a spus Ciolacu, într-o dezbatere, întrebat dacă nu ar fi cazul ca Legea fundamentală să fie modificată având în vedere faptul că din ce în ce mai multe legi sunt contestate la Curtea Constituţională.
El a adăugat că "este evident un abuz al unui drept constituţional" faptul că anumite partide politice contestă foarte multe legi la CCR, că "nu s-a întâmplat în istoria României să fie atâtea atacuri legislative la Curte", dar "este perfect legal şi constituţional", scrie Agerpres.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News