Partidul înfiinţat de Constantin şi Ponta a primit personalitate juridică. Banias: ‘Nu vrem cantitate, vrem calitate’
Partidul înfiinţat de Constantin şi Ponta a primit personalitate juridică. Banias: ‘Nu vrem cantitate, vrem calitate’
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestPro România, partidul înfiinţat de fostul lider al PSD, Victor Ponta şi de fostul preşedinte al Partidului Conservator, Daniel Constantin, a primit marţi personalitate juridică. “A fost respinsă şi ultima contestaţie, depusă de Adrian Sârbu, iar începând de azi (20 februarie –n.r.) avem toate actele în regulă. Nu pot decât să mă bucur, iar în 2-3 săptămâni vom organiza la Constanţa o conferinţă de presă cu Daniel Constantin şi Victor Ponta, de lansare a partidului”, a anunţat senatorul constănţean Mircea Banias. “Urmează să ne ocupăm de adeziuni, de organizaţii. Avem o structură, spre exemplu, de municipiul Constanâţa se ocupă domnul Bogdan Dicu de la Tuzla. Nu ne dorim cantitate, ci calitate. Nu vrem oameni care îşi urmăresc propria carieră, ci să avem oameni care vor să facă politică”, a mai declarat Banias.
R.C.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News