Partidul SOS, protest în fața Palatului Copiilor din Constanța
Partidul SOS, protest în fața Palatului Copiilor din Constanța
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestPartidul SOS România, filiala Constanța, au organizat un protest spontan, în fața Palatului Copiilor din Constanța, nemulțumiți fiind de modul în care administrația publică se ocupă de unitatea.
„Eu am fost plecat din țară pentru 30 de ani, și spre rușinea mea, nu am mai trecut pe la Parcul Pionierilor, pentru că eu așa îi zic. Am avut un prieten foarte bun care m-a contactat, Nicu Soldatul, și mi-a adus în vedere că acest Palat al Copiilor nu este exploatat în favoare cetățenilor și copiilor din Constanța. A fost cedat spațiul Ministerului Învățământului.
Cristian Stancovici și Nicu Soldatul
Parcul arată jalnic. Sunt foarte multe familii care nu-și permit să-și ducă la diferite activități copiii și ar fi păcat să avem un parc imens în Constanța și să nu se bucure de el. Nu știu de cine aparține, nu ne interesează. Vrem parcul înapoi! Eu promit un lucru, voi înființa un ONG - Constanța Cetățenilor. Mă angajez în fața tuturor acum, fie că vom câștiga sau nu alegerile, mă voi implica!”, a transmis Cristian Stancovici, președintele SOS România, filiala Constanța.
VIDEO:
Comandat de partidul SOS - Filiala Constanța
Executat de ROMEXTRA EXPRESS SRL – portal: www.replicaonline.ro
CUI mandatar financiar coordonator 21240071
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News