REPLICA ONLINE CONSTANTA

33.4° Constanța Mar., 16 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6792
33.4° Constanța Marți, 16 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6792
 

Patronii clubului Nuba au ajuns la fundul sacului?!

Patronii clubului Nuba au ajuns la fundul sacului?!

Mirela PASCAL 11 aprilie 2023 | 00:00 7159

Clubul Nuba din Mamaia, care funcționează pe societatea Isna Entertainment Mamaia SRL, condusă de trio-ul Sasu Jean, Nanu Ștefan Alexandru, Negulescu Emilian, a funcționat destul de bine și în perioada pandemiei. Chiar dacă vânzările nu au fost la fel ca-n alți ani, patronii au menținut afacerea pe linia de plutire… cu petreceri organizate ”pe blat”.  Iată, însă, că situația financiară pare că s-a înrăutățit iar patronii clubului au fost nevoiți să contracteze un credit de peste 3 milioane de lei. Tranzacția a fost efectuată pe altă firmă, Isna Entertainment SRL, cu sediul în București, însă societatea care administrează localul de fițe de Mamaia,  Isna Entertainment Mamaia SRL, a semnat o fideiusiune , adică un contract prin care se obligă, față de creditor, să execute, cu titlu gratuit sau in schimbul unei remunerații, obligația firmei debitoare, daca aceasta din urmă nu o execută. Problemele financiare ale trioului sunt atât de grave, încât o firmă din Iași a ajuns să-i ceară falimentul, în contul unui debit de 197.189,40 de lei.

Patronii clubului Nuba au ajuns la fundul sacului?!

Isna Entertainment SRL, una dintre societățile patronilor clubului Nuba, este în pragul falimentului, iar pentru a supraviețui, a apelat la un credit, prin programul IMM Invest, de 3.200.000 lei. Asociații Nanu Stefan Alexandru, Sasu Jean și Ibraim Tefyde au semnat o fideiusiune în contul debitului, însă și firma care administrează clubul Nuba, Isna Entertainment Mamaia SRL, deține calitatea de fideiusor. Cu alte cuvinte, dacă Isna Entertainment SRL nu-și va achita obligațiile contractuale, o vor face asociații și firma care administrează localul din Mamaia.

Alexandru Ștefan Nanu este fiul primarului din Cornu

Unul dintre asociați, Alexandru Ștefan Nanu, care a fost în trecut administratorul firmei în baza căreia funcționează Nuba,  este un nume cu notorietate. El a fost între 2014-2015 consilier personal al directorului Agenţiei Naţionale pentru Turism şi vicepreşedinte TSD Prahova. Este fiul primarului din Cornu, judeţul Prahova şi, la Ploieşti, este cunoscut pentru relaţia de prietenie cu fostul deputat PSD, Vlad Cosma.

Patronii clubului Nuba au ajuns la fundul sacului?! Alexandru Ștefan Nanu

Revenind la suma contractată, precizăm că linia de credit pentru finanțarea activității în valoare de 3.200.000 lei a fost acordată de Banca de Export Import a Romaniei Exim Bank - S.A. și contractată în cadrul programului IMM Invest Plus, pe o perioada de 36 de luni.

O firmă din Iași  cere falimentul societății Isna Entertainment SRL

Între timp, o societate din Iași, Karibu Studio SRL, ce se ocupă cu activități de design specializat îi cere falimentul. Pe 3 aprilie, firma a depus o acțiune în instanță, cu obiectul pretenții, prin intermediul căreia îi cere suma de 197.189,40 de lei, iar pe de altă parte, pe 4 aprilie, la Tribunalul București aceeași societate a cerut falimentul societății Isna Entertainment SRL. Pe 23 mai a fost stabilit un prim termen de judecată. Dacă, până atunci, afaceriștii vor achita creditul, atunci și firma creditoare va renunța la acțiunile din instanță, iar Nanu Ștefan Alexandru, Sasu Jean și Ibraim Tefyde vor avea o grijă mai puțin. Vom urmări subiectul și vom reveni cu detalii!

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
3 bulangii
1
1
Subscriu la comentariul de mai jos. Aș mai adauga ca este și foarte invidioasa si geloasă, umflata de Mire..l.a . Cred ca ai dreptate ! De la șaorma cu de toate !
1
0
Isi da cu parerea din nou. In aceiasi nota can cancanista fara logica dar cu argumente de te doare capul. Din dorinta de a lansa pe piata bombe jurnalistice aceasta trepadusa scolita de insusi de imensul Papari se scalda n mocirla asa zisei presa de can can lovind puternic si nemilos. De data asta firma care comtroleaza clubul nuba a intrat sub radarul nemiloasei Mire la. Bravo shaormisto asa da.asta da stire. Nanu Jean au bani sa te cumpere pe tine angajati vidanjei replica familiile voastre si inca 3 generati. Dar daca nu e nici Dumnezeu nu cere.habar n ai ce inseamna inginerii economice.habarnista orasului
2
0
de furat au fost, de furat s-au dus, baieti
3
0
Asa e, când nu va mai sponsorizează, ii terfeliti.
6
0
Presa noastră cea vitează, Are-n viaţă mare rost: Este “câinele de pază”, Care latră…contra cost…
8
0
Se numesc inginerii financiare, dar nu e pentru toata lumea. Doar cei alesi, beneficiaza. Restul, la platit datorii.
9
0
Bai Beldise, mai locuiești mah cu mămica?
9
0

REPLICA

LOTO

6/49
46143034444
5/49
2310722517
joker
43736234510