REPLICA ONLINE CONSTANTA

24.4° Constanța Mie., 14 Aug. 2024
Anul XX Nr. 6821
24.4° Constanța Miercuri, 14 August 2024 Anul XX Nr. 6821
 

Patru tone de tutun vrac, ascunse după cutii cu ardei capia, descoperite de polițiștii de frontieră

Patru tone de tutun vrac, ascunse după cutii cu ardei capia, descoperite de polițiștii de frontieră

Virgil STOIAN 29 septembrie 2023 | 08:26 1280

Poliţiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit, într-un autocamion, condus de un cetăţean român, aproximativ 4.000 kg de tutun, ascuns  prin metoda “capac”, după mai multe cutii cu ardei capia.

Patru tone de tutun vrac, ascunse dupa cutii cu ardei capia, descoperite de politistii de frontiera
În data de 28.09.2023, polițiștii de frontieră ai Serviciului de Prevenire și Combatere a Infracționalității Transfrontaliere și a Migrației Ilegale din cadrul Gărzii de Coastă au desfășurat, pe drumul E 675, care face legătura între localitatea Negru-Vodă și Constanța, o acțiune în vederea prevenirii și combaterii traficului cu produse accizabile.
Astfel, în jurul orei 04.00, polițiștii de frontieră au oprit pentru control, un autocamion condus de un cetățean român,  în vârstă de 53 de ani, care transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, ardei capia, pentru o societate comercială din județul Călărași.
În urma verificărilor amănunţite, printre încărcătura specificată în documentele de însoţire a mărfii, au fost descoperiţi mai mulți baloți cu frunze uscate de tutun, ambalați în saci negri de plastic.

Patru tone de tutun vrac, ascunse dupa cutii cu ardei capia, descoperite de politistii de frontiera
S-a procedat la inventarierea bunurilor şi s-a stabilit că în autovehicul şoferul transporta, pe lângă niște cutii cu ardei capia, și 72 de saci, care conţineau cantitatea totală de 3.960 kg kilograme tutun.
Întreaga cantitate de tutun estimată la o valoare de aproximativ 400.000 lei a fost reţinută în vederea continuării cercetărilor.
” În prezent se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de “uz de fals” faptă prevăzută și pedepsită de art.323 din Codul Penal și de „complicitate la producerea de produse accizabile care intră sub incidenţa regimului de antrepozitare prevăzut în prezentul titlu, în afara unui antrepozit fiscal autorizat de către autoritatea competentă” faptă prevăzută și pedepsită de art.452 din Codul fiscal.” au transmis reprezentanții poliției de frontieră.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA



LOTO

6/49
2353438259
5/49
33731101522
joker
5377104016