Pe Badea Cârţan eşti NEVOIT să CIRCULI pe CONTRASENS! Video
Pe Badea Cârţan eşti NEVOIT să CIRCULI pe CONTRASENS! Video
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestDupă ce la sfârşitul săptămânii trecute constănţenii au aflat că se va institui sens unic pe Nicolae Iorga, Ion Raţiu şi pe strada Poporului, şoferii din Tomis Nord au ridicat şi ei pretenţii. Aceştia cer sens unic pe Badea Cârţan, invocând aglomeraţia şi ambuteiajele care se creează frecvent în zonă.
Pe Badea Cârţan, şoferii circulă pe contrasens
O problemă majoră în Constanţa o reprezintă şoselele cu sens unic. Acestea au generat, de-a lungul vremii, scandaluri între fosta administraţie locală şi cetăţenii nemulţumiţi de deciziile de instituire a acestor sensuri unice pe diferite artere din Constanţa. Există, însă, şi cetăţeni care cer cu disperare această măsură. “Instituirea sensului unic pe strada Badea Cârţan ar fi o idee bună.
Este foarte aglomerată. Trotuarele sunt ocupate de mașini parcate și noi, pietonii, nu putem circula. Trecem strada cu teamă să nu ne zboare vreo maşină”, a precizat un constănţean pentru Replica. Locuitorii cer instituirea sensului unic şi din cauză că sunt nevoiţi, de cele mai multe ori, să circule pe contrasens din cauza maşinilor parcate haotic. Imaginile surprinse în trafic dovedesc acest lucru. Cu toate acestea, locuitorii zonei mai au de aşteptat până va fi luată o decizie care să le rezolve problema.
Traficul rutier va fi resistematizat pe străzile Nicolae Iorga, Ion Rațiu și Poporului
Primăria Municipiului Constanța anunță că în viitorul apropiat va pune în practică un proiect de resistematizare rutieră în zona centrală a orașului care are drept obiectiv decongestionarea traficului rutier și îmbunătățirea mobilității urbane durabile. Mai precis, traficul rutier va fi resistematizat pe străzile Nicolae Iorga, Ion Rațiu și Poporului. Totodată, proiectul de resistematizare rutieră va facilita dezvoltarea unei rețele integrate de piste de biciclete în municipiul Constanța. Străzile Nicolae Iorga, Ion Rațiu și Poporului vor beneficia de piste de biciclete, care vor fi amenajate pe o singură parte a străzii.
Pentru ca aceste soluții să fie implementate, în perioada următoare traficul rutier din zona centrală va fi resistematizat astfel: - strada Nicolae Iorga devine arteră cu sens unic, dinspre bulevardul Alexandru Lăpușneanu spre bulevardul Mamaia; - strada Ion Rațiu devine arteră cu sens unic, dinspre bulevardul Mamaia spre bulevardul Tomis; - strada Poporului devine arteră cu sens unic, dinspre bulevardul Tomis spre strada Mihai Viteazu.
Video
Diana MAXIMIUC
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News