REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.4° Constanța Mie., 2 Oct. 2024
Anul XX Nr. 6870
12.4° Constanța Miercuri, 2 Octombrie 2024 Anul XX Nr. 6870
 

Pe mâna cui a mai ajuns Hotel Scandinavia, din Mamaia!? A fost al lui Cornel Iacobov. Video

Pe mâna cui a mai ajuns Hotel Scandinavia, din Mamaia!? A fost al lui Cornel Iacobov. Video

Deria ISLEAM 8 iunie 2024 | 00:00 8224

Hotelul Scandinavia, situat înspre nordul stațiunii Mamaia, pe malul Lacului Siutghiol, inaugurat cu mare fast la începutul verii anului 2002 de către Corneliu Iacobov, condamnat definitiv la șapte ani de închisoare în dosarul falimentării Rafo Onești, are o istorie interesantă, ajungând prin mâinile mai multor administratori de-a lungul anilor (legal sau nu). Bucurându-se de o amplasare superbă în stațiunea Mamaia, cu priveliștea către lacul Siutghiol, hotelul de 4 stele a fost vândut pe blat.

Pe mana cui a mai ajuns Hotel Scandinavia, din Mamaia!? A fost al lui Cornel Iacobov. Video

Hotelul Scandinavia a fost inaugurat în vara anului 2002 și a fost „nășit” de către Dan Matei Agathon, fost membru al Camerei Deputaților din Parlamentul României, decedat în 2023 la vârsta de 74 de ani. Fostul deputat i-a acordat la acea vreme hotelului 5 stele. Printre clienții fideli ai Scandinaviei se numărau Costel Constantin, Mircea Marcu și Viorel Hrebenciuc. Agathon nu venea oricum în vizită, ci era adus cu un elicopter direct pe pontonul hotelului.

Pe mana cui a mai ajuns Hotel Scandinavia, din Mamaia!? A fost al lui Cornel Iacobov. VideoDan Matei Aghaton

La acea dată, prețul unei camere cu vederea spre lac ajungea la 150 dolari, iar un apartament costa 200 dolari pe noapte. Privind cu ochii vremurilor, nu era tocmai destinat oricăror buzunare.

Pe mana cui a mai ajuns Hotel Scandinavia, din Mamaia!? A fost al lui Cornel Iacobov. Video

Hotelul de 5 stele a fost vândut ilegal în 2005!

În 2005, pe 16 ianuarie, hotelul a fost pus sub sechestru, prin rezoluția emisă de procurorii Parchetului Înaltei Curți de Casație și Justiție. Proprietar era Corneliu Iacobov, condamnat pe 28 iunie 2012, de judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție la șapte ani de închisoare în dosarul falimentării Rafo Onești. În 2016, a fost eliberat. 

Pe mana cui a mai ajuns Hotel Scandinavia, din Mamaia!? A fost al lui Cornel Iacobov. VideoCorneliu Iacobov

În ciuda interdicției impuse de Parchetul General, hotelul a putut fi vândut ilegal pentru suma de 1,5 milioane de euro, în condițiile în care valoarea sa fusese estimată la 4,5 milioane de euro. Chiar dacă vânzarea a fost finalizată, nu s-a înregistrat nimic la cadastru.

Pe mana cui a mai ajuns Hotel Scandinavia, din Mamaia!? A fost al lui Cornel Iacobov. Video

În 2005 Scandinavia este cumpărat de către un alt om cu afaceri dubioase

Următorul proprietar al hotelului, în 2005, părea să desfășoare afaceri la fel de dubioase ca cele ale precedentului. SC Amber Industry SA avea ca obiect de activitate exportul de fier vechi și alte deșeuri reciclabile.

Pe mana cui a mai ajuns Hotel Scandinavia, din Mamaia!? A fost al lui Cornel Iacobov. Video

Conform datelor de bilanț publicate de Ministerul Finanțelor, în anul 2003, din încasările de peste 57 de miliarde, firma a rămas cu un profit de 10 miliarde de lei, iar cifra de afaceri în anul respectiv a fost de aproximativ 563 de miliarde de lei.

Pe mana cui a mai ajuns Hotel Scandinavia, din Mamaia!? A fost al lui Cornel Iacobov. Video

Faliment și cinci licitații eșuate!

Firma care deţinea luxoasa clădire, SC Tour Scandinavia, a lui Iacobov, a intrat în faliment şi a fost radiată în anul 2009. Din cauza datoriilor pe care acesta le avea către RAFO Onești, compania a preluat unitatea de cazare.

Pe mana cui a mai ajuns Hotel Scandinavia, din Mamaia!? A fost al lui Cornel Iacobov. Video

În 2011, după cinci licitații eșuate cauzate de lipsa solicitanților, Hotel Club Scandinavia a fost vândut din nou de către SC. RAFO SA Onești, cu 3,3 milioane de euro.

Pe mana cui a mai ajuns Hotel Scandinavia, din Mamaia!? A fost al lui Cornel Iacobov. Video

În prezent, patron este Cornel Jiboc

Așadar, în prezent, Hotel Scandinavia îi aparține lui Cornel Jiboc, un nume discret pe piața Horeca, născut în județul Satu Mare. Unitatea de cazare funcționează pe firma Scandinavia Club, cu sediul în București. Anul trecut, firma a avut o cifră de afaceri de aproape 678.000 lei și profit de aproape 400.000 lei și figurează cu un singur angajat. Un reprezentant al hotelului declară că acesta este în renovare, urmând să fie deschis pentru turiști în iulie 2024.  

Pe mana cui a mai ajuns Hotel Scandinavia, din Mamaia!? A fost al lui Cornel Iacobov. Video

Video:

.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
ca a fost facut din bani de furat, este una. ca-l distrugem voit, sint tot banii nostri.
9
0

REPLICA


LOTO

6/49
4721674622
5/49
2412151840
joker
18175371515