REPLICA ONLINE CONSTANTA

32.7° Constanța Mar., 16 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6792
32.7° Constanța Marți, 16 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6792
 

Pelerinajul de la Mecca va fi permis doar musulmanilor care se vaccinează

Pelerinajul de la Mecca va fi permis doar musulmanilor care se vaccinează

Replica API 4 martie 2021 | 21:29 1295

Arabia Saudită le va cere musulmanilor care doresc să participe la pelerinajul din locurile sfinte de la Mecca şi Medina să fie vaccinaţi anti-COVID-19 înainte de sosirea în această ţară, care anul trecut a permis numai un pelerinaj foarte limitat, relatează marţi agenţia EFE, citată de Agerpres.

Ministrul saudit al sănătăţii, Tawfiq al-Rabia, a declarat că inclusiv cei însărcinaţi cu organizarea şi lucrătorii care se ocupă de instalaţiile religioase şi sanitare din oraşele sfinte vor trebui să fie vaccinaţi înainte de începerea ''Haji'', pelerinajul anual de la Mecca, ce se va desfăşura în luna iulie.

Fiecare musulman apt fizic şi care îşi permite din punct de vedere economic este obligat să participe la acest pelerinaj cel puţin o dată în viaţă.

În afara pelerinajului anual, milioane de musulmani din întreaga lume obişnuiesc să viziteze Arabia Saudită pe parcursul întregului an pentru Umrah, un pelerinaj mai mic la Marea Moschee de la Mecca şi la moscheea Profetului Mahomed la Medina.

Ambele lăcaşuri de cult au fost închise anul trecut şapte luni din cauza pandemiei, fiind redeschise în octombrie cu o afluenţă limitată la 30% din capacitate.

Pelerinajul de la Mecca s-a desfăşurat la sfârşitul lunii iulie 2020 cu un număr de numai aproximativ o mie de persoane, cetăţeni saudiţi sau rezidenţi în regat, scrie digi24.ro

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
care fut tzapi in cur. Numai cei care fut capre au voie. Ca ucigasul erdogan.
3
0
cum plm nu sar de cur in sus ong-urile cu drepturile omului?Libertate aoleu eu ma fut in cur mereu.O trimit pe sosoaca la mecca sa-i elibereze pe muulmani de dictatura medicala
1
1

REPLICA

LOTO

6/49
46143034444
5/49
2310722517
joker
43736234510