REPLICA ONLINE CONSTANTA

32.7° Constanța Mar., 16 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6792
32.7° Constanța Marți, 16 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6792
 

Pelivan, ARMO: Produse neconforme din afara UE sunt introduse pe piaţă în urma unor scăpări legislative

Pelivan, ARMO: Produse neconforme din afara UE sunt introduse pe piaţă în urma unor scăpări legislative

A.F. 15 iunie 2024 | 00:00 157

Produse vândute de platforme din afara Uniunii Europene, care nu respectă aceleaşi reglementări precum companiile din statele membre, sunt introduse pe piaţă folosindu-se de scăpări legislative pentru a ocoli controalele vamale, a declarat Cristian Pelivan, director executiv la Asociaţia Română a Magazinelor Online (ARMO), la un eveniment de specialitate.

Pelivan, ARMO: Produse neconforme din afara UE sunt introduse pe piata in urma unor scapari legislative

"Acum ne confruntăm cu ceea ce am putea numi contrabanda "gulerelor albe" pentru că se face sub ochii autorităţilor. Nu vorbim despre produse aduse, aşa cum se întâmplă în cazul ţigaretelor, cu drone, submarine sau cu bărci improvizate care trec graniţa ilegal, ci vorbim despre produse vândute cât de cât legal de către platforme din afara Uniunii Europene, dar care, din păcate, nu respectă aceleaşi reglementări precum companiile înregistrate în state membre ale Uniunii Europene - şi care se folosesc de tot felul de scăpări legislative pentru a ocoli controalele vamale", a menţionat Cristian Pelivan, la evenimentul "Contrabanda, duşmanul ignorat al pieţei libere şi al bugetului", organizat de Coaliţia pentru Libertatea Comerţului şi a Comunicării (CLCC).

El a explicat că, în Uniunea Europeană, orice comandă care nu depăşeşte suma de 150 euro nu este supusă controlului vamal.

"Atunci, aceste platforme împart comenzi mai mari, în comenzi mai mici, în mai multe colete, care să nu depăşească acest prag, să nu declanşeze acel filtru şi să livreze produse către consumatorii români şi europeni. De multe ori se constată că aceste produse nu sunt doar neconforme, ele sunt chiar toxice", a mai spus Cristian Pelivan.

În urma unor analize efectuate la astfel de comenzi cu jucării, 100% dintre produsele comandate erau neconforme, iar o bună parte dintre ele conţineau chiar substanţe toxice şi interzise in Uniunea Europeană.

"Aceste produse au putut intra tocmai pentru că au evitat acele filtre, prin exploatarea unor scăpări legislative. De ce cumpără oamenii astfel de produse? Preţul din păcate este cel care dictează, nu doar în România, ci în toată lumea. Vedem acest fenomen şi în statele nordice, care sunt bogate şi unde aceste platforme din afara Uniunii Europene au căpătat o cotă de piaţă extrem de mare în ultimul an. Vedem acest fenomen şi în Statele Unite. Preţul, din păcate, este principalul lucru pe care consumatorul îl ia în calcul atunci când compară, fie că achiziţionează jucării, bijuterii, ţigări sau pesticide. Este o contrabandă a gulerelor albe. Legal este greu de combătut. Nu se poate face monitorizând frontierele, pentru că aceste produse intra cu avionul şi aterizează pe aeroportul din Ungaria şi sunt aduse ulterior, prin intermediul curierilor, în România sau în alte state membre ale Uniunii Europene", a mai spus director executiv al ARMO.

În opinia sa, o statistică îngrijorătoare vine de la Comisia Europeană, potrivit căreia, în 2023, 2 miliarde de colete cu valoare sub 150 euro au intrat în Uniunea Europeană.

"Dintre acestea, 65% ar fi trebuit să fie supuse controlului vamal. Aşadar, este un volum imens de marfă neconformă care intră şi este achiziţionată de consumatori şi, fără să ştie, aceştia îşi pun de multe ori sănătate în pericol pentru că achiziţionează produse care nu sunt doar neconforme, ci de multe ori conţin substanţe toxice pentru sănătatea umană", a adăugat Cristian Pelivan, scrie Agerpres.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
46143034444
5/49
2310722517
joker
43736234510