REPLICA ONLINE CONSTANTA

32.7° Constanța Mar., 16 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6792
32.7° Constanța Marți, 16 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6792
 

Pensiile vor crește consistent în 2024

Pensiile vor crește consistent în 2024

Virgil STOIAN 7 noiembrie 2023 | 08:30 649

Pensiile vor crește spectaculos în 2024. Potrivit ministrului Muncii media de creștere va fi de 40 la sută. Ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale Simona Bucura-Oprescu a anunţat că noua iniţiativă legislativă a pensiilor va fi aprobată de către Executiv, pe data de 9 noiembrie şi va fi adoptată de către Legislativ până pe 20 noiembrie, potrivit News.ro.

Pensiile vor creste consistent in 2024Simona bucura Oprescu

Cu privire la impact, pentru aplicarea începând cu 1 septembrie este nevoie de o anvelopă bugetară de 13,84 miliarde lei, adică 55,36 miliarde lei pentru cele patrul luni, din septembrie până în decembrie.

„Proiectul legii pensiilor este în transparenţă până pe data de 9 noiembrie. Ambiţia noastră este ca pe 9 noiembrie să fie adoptat în Guvern, după care să venim în faţa dumneavoastră, pentru ca împreună să avem un parcurs parlamentar accelerat, astfel încât până pe data de 20 noiembrie să finalizăm calendarul parlamentar pentru reforma sistemului public de pensii, o lege importantă pentru români.

Cu privire la impact, pentru aplicarea începând cu 1 septembrie este nevoie de o anvelopă bugetară de 13,84 miliarde lei, adică 55,36 miliarde lei pentru cele 4 luni, din septembrie până în decembrie. Poate vor fi pensii care vor creşte cu 1%, poate vor fi pensii care vor creşte cu 80%, dar calculele noastre arată că vom avea o creştere medie a pensiilor de 40%”, a declarat ministrul Muncii.

Aceasta a mai spus că această lege a pensiilor va avea aplicare de la începutul lunii ianuarie a anului viitor şi atunci punctul de pensie va fi de 2.032 de lei.

De menționat că anul 2024 este un an electoral de maximă importanță pentru țara noastră având alegeri eurparlamentare, locale, parlamentare și prezidențiale.
Un punct de pensie de 2.032 de la 1 ianuarie

„Pentru acordarea majorării de 13,8%, care respectă şi actualele condiţii ale legii pe formula elveţiană, cu rata inflaţiei plus 50% din creşterea reală a câştigului salarial mediu brut, pentru perioada la care ne raportăm aceasta a fost negativă, ceea ce înseamnă că rămânem cu 13,8% majorarea punctului de pensie. Asta înseamnă că, dacă acum avem un punct de pensie de 1.785, vom avea un punct de pensie de 2.032 de la 1 ianuarie.
Pensii mai mari și cu 40%

Bucura explică că termenul de 1 septembrie a fost stabilit deoarece ministeruls e află într-o etapă avansată de digitizare a dosarelor de pensii, peste patru milioane de dosare fiind deja digitizate.

„După adoptarea legii de către Parlament avem nevoie de o perioadă în care să fie elaborate şi aprobate normele de aplicare a legii. După normele de aplicare avem nevoie de o perioadă atât de achiziţie, de procedură, cât şi de software a sistemului care să permită aplicarea noii legi.

După care avem nevoie de o perioadă în care colegii de la casele teritoriale de pensii să aplice efectiv noua lege şi, pe baza datelor din sistem, să recalculeze toate pensiile românilor, să le transmită acestora deciziile, după care de la 1 septembrie fiecare român să îşi primească noul cupon de pensie”, a precizat Simona Bucura-Oprescu.

Ministrul PSD a adăugat că acest proiect de lege are prevederi privind pensia şi indemnizaţia minimă socială şi a completat că iniţiativa legislativă încurajează contributivitatea şi munca.

„Datorită acestui formule, cei 1.200.000 de români care primesc indemnizaţie minimă socială vor avea situaţia favorabilă în care vor avea, după aplicarea formulei, cu 87,4% mai mult, adică 1.960 de lei, faţă de 1.825 de lei, dacă au muncit 35 de ani pe salariu minim pe economie.

Cu alte cuvinte, această formulă care încurajează munca cu punctele de stabilitate va duce la adecvarea pensiilor mici şi va duce la creşterea pensiilor, pe calculele noastre, în medie cu 40%”, a mai explicat Bucura-Oprescu.
Ciolacu: Pensiile vor crește anul viitor de două ori. Avem însă o condiție de îndeplinit

Pensiile vor crește anul viitor de două ori: prima dată la 1 ianuarie prin indexarea cu 13,8% și a doua oară la 1 septembrie în urma finalizarii procesului de recalculare conform legii, a spus joi premierul. „Suntem primul guvern care face și indexare și recalculare în același an. Avem însă o condiție de îndeplinit - să reușim să adoptăm această lege în Parlament până pe data de 20 noiembrie.”, a spus Ciolacu.

„Știți foarte bine că renegocierea PNRR în privința eliminarii pragului 9,4% din PIB pentru pensii depinde de adoptarea acestei legi până pe 20 noiembrie și nu aș vrea ca din cauza unor blocaje mai ales în Guvern pensionarilor să nu li se facă dreptate sau să aibă pensiile înghețate, cum au trecut unii în PNRR, până în 2070.”, a declarat joi Marcel Ciolacu.

Acesta a mai spus că îndeplinirea jaloanelor PNRR nu este opțională pentru niciun minister. Ciolacu a subliniat că sunt câteva jaloane restante și că după ședința de guvern vor fi discutate în detaliu pentru ca cererea de plată numărul 3 să fie finalizată și trimisă către Comisia Europeană, potrivit stiripesurse.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
mariti cat mai repede pensiile daca mai vreti sa fiti votati
1
1
probleme: 1.mariti pensiile, nu ca vreti voi psd, ci este prevazut in lege 2.ce faceti cu inflatia, ca aici este problema? 3.intreb, ce fac romanii dintr-un kg de metal si 1mp de teren agricol si ce fac altii? 4. dati ajutoare din pnrr ziselor firme private/primitive, care atit sint in stare sa produca, dar stiu sa dea salarii minime?
1
0
si salariile cand vor fi decente? Sau pensionarii tin tara?
2
0

REPLICA

LOTO

6/49
46143034444
5/49
2310722517
joker
43736234510