REPLICA ONLINE CONSTANTA

22.4° Constanța Dum., 21 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6797
22.4° Constanța Duminică, 21 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6797
 

Pentru că nu a reușit să recupereze datoriile, a fost schimbat lichidatorul firmei familiei lui Dănuț Moisoiu, SCIM General SRL

Pentru că nu a reușit să recupereze datoriile, a fost schimbat lichidatorul firmei familiei lui Dănuț Moisoiu, SCIM General SRL

Georgiana BOGLEA 21 iulie 2024 | 00:00 560

Firma SCIM General SA, deținută de SCIM SA, este în insolvență de mai mult timp! Peste 200 de creditori așteaptă de aproape 20 de ani să-și recupereze creanțele. Lichidatorul judiciar Lomax I.P.U.R.L. a încercat mai multă vreme să vândă la licitație sediul firmei de pe strada Viforului nr. 4, însă anii au trecut, clădirile au rămas pe poziții, iar cumpărători nu s-au găsit. Judecătorul sindic a considerat că lichidatorul judiciar nu și-a îndeplinit atribuțiile, așa că a fost schimbat cu practicianul în insolvenţă Artemis Legal  Insolvency S.P.R.L

Pentru ca nu a reusit sa recupereze datoriile, a fost schimbat lichidatorul firmei familiei lui Danut Moisoiu, SCIM General SRLDănuț Moisoiu

SC SCIM SA este o societate înființată în 1991 de social democratul Dănuț Moisoiu, decedat în anul 2021. În 2016, în urma numeroaselor contracte pe bani publici pe care le-a primit de la stat de-a lungul anilor, societatea a intrat în insolvență. La fel și SCIM General, o altă firmă controlată, prin SCIM SA, de familia Moisoiu și de George Antion Beioglu. Din cauza datoriilor, lichidatorul judiciar LOMAX I.P.U.R.L. a scos la licitație sediul și alte clădiri de pe strada Viforului cu aproximativ 300.000 de euro.

Pentru ca nu a reusit sa recupereze datoriile, a fost schimbat lichidatorul firmei familiei lui Danut Moisoiu, SCIM General SRLImobil SCIM General

Construcția este amplasata în zona Gării Constanta și a Portului Constanta, lângă porțile principale. Preţul de pornire al licitației este 362.199 euro fără TVA. Dar condițiile pe care le oferă sediul nu sunt tocmai optime, acesta având nevoie de reparații.

Pentru ca nu a reusit sa recupereze datoriile, a fost schimbat lichidatorul firmei familiei lui Danut Moisoiu, SCIM General SRLImobil SCIM General

Anii au trecut, și niciun ofertant nu s-a îngrămădit să cumpere clădirile.  Având în vedere că lichidatorul LOMAX I.P.U.R.L. nu și-a făcut treaba, în ultima ședință care a avut loc în data de 9 iulie a.c., la Tribunalul Constanța, s-a dispus înlocuirea acestuia cu practicianul în insolvenţă ARTEMIS LEGAL INSOLVENCY S.P.R.L în temeiul art. 22 alin. (2) din Legea nr. 85/2006.  Directorul general al LOMAX I.P.U.R.L. este Lungu Dorina care are și calitatea de expert contabil judiciar.De asemenea, este vicepreședinte al Uniunii Practicienilor În Insolvență al Filialei Constanța. S-a pus în discuţie, din oficiu, înlocuirea lichidatorului judiciar, în temeiul art. 22 alin. (2) din Legea nr. 85/2006. Articolul de mai sus prevede că: ”judecătorul-sindic, din oficiu sau la cererea comitetului creditorilor, îl poate înlocui pe administratorul judiciar, prin încheiere motivată, pentru motive temeinice. Încheierea de înlocuire se pronunţă în camera de consiliu, de urgenţă, cu citarea administratorului judiciar şi a comitetului creditorilor. Judecătorul-sindic va sancţiona administratorul judiciar cu amendă judiciară de la 1.000 lei (RON) la 5.000 lei (RON) în cazul în care acesta, din culpă sau cu rea-credinţă, nu îşi îndeplineşte sau îndeplineşte cu întârziere atribuţiile prevăzute de lege sau stabilite de judecătorul-sindic.”

 

Pentru ca nu a reusit sa recupereze datoriile, a fost schimbat lichidatorul firmei familiei lui Danut Moisoiu, SCIM General SRL art. 22 alin. (2) din Legea nr. 85/2006

 

Iată ce zice instanța.  ” Admite sesizarea din oficiu. Dispune înlocuirea lichidatorului judiciar LOMAX I.P.U.R.L. cu practicianul în insolvenţă ARTEMIS LEGAL INSOLVENCY S.P.R.L., care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 25 din Legea nr. 85/2006 cu un onorariu fix de 7000 lei +TVA şi 10% + TVA din fondurile obţinute. Noul lichidator judiciar va demara de îndată procedura de valorificare a bunului imobil aflat în patrimoniul debitoarei, va întocmi şi va depune la dosar raportul prev. de art. 21 din Legea 85/2006 privind activitatea desfăşurată şi dovada publicării acestuia în BPI, cu cel puţin cinci zile înainte de termenul de judecată stabilit, sub sancţiunea aplicării amenzii judiciare. Stabileşte termen pentru continuarea procedurii la data de 07.10.2024, ora 09:00, Complet F7, pentru când se citează părţile prin B.P.I. Executorie. Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicarea realizată prin B.P.I. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 09.07.2024.

Afacerile lui Dănuț Moisoiu, cu datorii imense


Precizăm că afacerile lăsate de fostul consilier municipal Dănuț Moisoiu familiei au luat-o serios la vale. Acestea nu mai au profit, iar datoriile sunt imense. SCIM SA, și SCIM General fiind două dintre ele. SCIM General s-a ocupat cu lucrări de construcții a clădirilor rezidențiale si nerezidențiale iar în 2023 avea datorii de 5.379.337de lei. Familia fostului politician mai controlează societățile 3D American Style Development SRL, Ros Con SRL și Notre Dame Parfum SRL. După decesul fostului consilier, afacerile au fost preluate de fiul său, Bogdan. În 2023 Notre Dame Parfum SRL a înregistrat datorii de 15.918.749 lei, Rose Con SRL de 623.805 lei, iar Notre Dame Parfum SRL de 167.880 lei.

 

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
15382943810
5/49
38202113924
joker
218171712