Pentru prima dată în 20 de ani se clatină scaunul „sultanului” Erdogan

Pe 14 mai are loc primul tur de scrutin al alegerilor prezidențiale, al doilea astfel de scrutin desfășurat prin vot direct după cel din 2018, urmare a modificării Constituției în 2017 care a introdus sistemul prezidențial. Totodată, au loc și alegeri parlamentare. Cu economia în criză, votul de duminică se conturează a fi una dintre cele mai grele lupte politice ale președintelui Recep Tayyip Erdogan pentru a-și păstra puterea în cei 20 de ani de când este cel mai important politician al țării. Sondajele prevăd o prezență record la vot în acest an și o cursă strânsă între Erdogan și principalul candidat al opoziției, Kemal Kilicdaroglu, liderul Partidului Popular Republican și candidat la președinție pentru blocul politic Alianța Națiunilor, format din șase partide de opoziție. Rezultatul votului va decide nu numai cine conduce Turcia, ci şi cum este guvernată, încotro se îndreaptă economia şi forma politicii sale externe.  

Aniversarea a 100 de ani de la întemeierea republicii turce moderne în acest an trebuia să marcheze momentul de încununare al lui Erdogan: punctul în care el spera ca puterea sa regională să-și afirme locul pe scena mondială. Însă planurile sale pentru o realegere triumfătoare au fost afectate sever de cutremurul devastator care a lovit sud-estul Turciei în luna februarie, ucigând peste 50.000 de oameni.

Recep Tayyip Erdogan, în vârstă de 69 de ani, conduce Turcia din 2003, de când a devenit prim-ministru. La început a fost văzut ca un democrat islamist care a promis că va face din țara predominant musulmană și membru NATO o punte între lumea musulmană și Occident, scrie New York Times.

Erdogan și schimbarea din ultimii 20 de ani

Și timp de mulți ani, guvernul său a dat rezultate. Veniturile au crescut, iar milioane de turci au ajuns să facă parte din clasa de mijloc. Mai mult, a început să se dezvolte infrastructura, iar noi aeroporturi, drumuri și spitale au fost construite în toată țara. De asemenea, guvernul lui Erdogan a redus puterea elitei seculare a țării și a îmblânzit armata, care a avut o mare influență de la înființarea Turciei în 1923.

Dar în ultimii ani, și mai ales de când a devenit președinte în 2014, criticii l-au acuzat pe Erdogan că folosește procesul democratic pentru a-și spori puterile, împingând țara către autocrație. Erdogan și partidul său au devenit o forță în ceea ce privește alegerile electorale, câștigând scrutine consecutive și promovând referendumuri care i-au permis președintelui turc să acumuleze și mai multă putere, în mare parte cu sprijinul alegătorilor mai săraci sau conservatori din punct de vedere religios.

Un maestru al autoconservării, Erdogan și-a câștigat reputația de a marginaliza pe oricine l-a provocat. După o tentativă de lovitură de stat în 2016, guvernul său a închis zeci de mii de oameni acuzați că aparțin mișcării religioase acuzată că a născocit complotul pentru a-l înlătura pe președinte de la putere. Alți peste 100.000 de bugetari au fost concediați.

Astăzi, Turcia este unul dintre statele din lume unde sunt închiși cei mai mulți jurnaliști. Alegerile din acest an au loc pe fondul unei grave crize economice și ceea ce analiștii spun că reprezintă o eroziune democratică sub guvernul lui Erdogan.

Sondajele prevăd o prezență record la vot în acest an și o cursă strânsă între Erdogan și principalul candidat al opoziției, Kemal Kilicdaroglu, liderul Partidului Popular Republican (CHP).

Conform CNN, se așteaptă și ca demografia Turciei să joace un rol important în aceste alegeri. Majoritatea provinciilor lovite de cutremurul din februarie au fost bastionele electorale ale lui Erdogan și ale partidului său. Dar șeful Consiliului Electoral Suprem din Turcia, Ahmet Yener, a declarat luna trecută că cel puțin un milion de alegători din zonele afectate de cutremur nu vor vota anul acesta pe fondul strămutării. 

Istoria se repetă

În fruntea preocupărilor alegătorilor turci se află criza economică, având în vedere că inflația le-a erodat puternic puterea de cumpărare. Guvernul a fost, de asemenea, criticat pentru răspunsul său inițial lent la cutremurele catastrofale din februarie, care au provocat moartea a peste 50.000 de oameni.

Dezastrul natural a ridicat semne de întrebare cu privire la dacă guvernul și-a asumat responsabilitatea, parțial, pentru o serie de proiecte de construcție necorespunzătoare în toată țara în ultimii ani, care au contribuit la numărul mare de morți.

Chris Morris, autorul cărții „The New Turkey” (care prezintă ascensiunea lui Erdogan la putere) a scris pe platforma britanică UnHerd că ultima dată când a avut loc un cutremur la fel de dezastruos în Turcia a fost în 1999, iar Erdogan era la acea vreme proaspăt ieșit din închisoare, fiind condamnat pentru incitare la ură religioasă. În plus, acestuia îi era interzis să ocupe funcții publice.  

Erdogan i-a condamnat atunci pe guvernanți pentru insensibilitatea și incompetența lor ca răspuns la cutremur. Trei ani mai târziu, captând starea de spirit a publicului, Erdogan și-a condus partidul islamist la victorie în alegerile naționale.

De această dată, propria sa autoritate a fost afectată de acuzațiile de corupție în ceea ce privește proiectele de construcții construite ieftin în zona unde s-a produs cutremurul. Totodată, instituțiile de stat pe care Erdogan le-a făcut mai puțin independente au fost criticate pentru că nu au răspuns imediat la criză, după ce mii de clădiri s-au prăbușit.

Orice guvern s-ar fi chinuit să facă față unui dezastru de amploarea cutremurului din februarie, dar Erdogan conducea deja un stat cu o economie care suferea de o inflație extrem de mare și o monedă în cădere liberă, mai precizează Chris Morris.  

Partidul Justiției și Dezvoltării (AKP) pe care Erdogan l-a creat și îl conduce cu o autoritate incontestabilă a fost o mașinărie de câștigare a alegerilor. Însă acum, la alegerile prezidențiale și parlamentare din 14 mai, AKP se confruntă cu perspectiva primei sale înfrângeri.

Mizele alegerilor din Turcia pentru restul lumii

Alegerile ar putea afecta, de asemenea, poziția geopolitică a Turciei. Sub conducerea lui Erdogan, Turcia şi-a afirmat puterea militară în Orientul Mijlociu şi nu numai, lansând patru incursiuni în Siria, desfăşurând o ofensivă împotriva militanţilor kurzi în interiorul Irakului şi trimiţând sprijin militar în Libia şi Azerbaidjan.

De asemenea, Turcia a avut o serie de ciocniri diplomatice cu puterile regionale Arabia Saudită, Egipt, Emiratele Arabe Unite şi Israel, precum şi o confruntare cu Grecia şi Cipru în legătură cu graniţele maritime din estul Mediteranei, până când a schimbat direcţia în urmă cu doi ani şi a căutat o apropiere cu unii dintre rivalii săi.

Achiziţionarea de către Erdogan de sisteme ruseşti de apărare aeriană a declanşat sancţiuni americane împotriva Ankarei, în timp ce apropierea sa de Vladimir Putin i-a determinat pe critici să pună la îndoială angajamentul Turciei faţă de alianţa militară occidentală, NATO. Obiecţiile Ankarei faţă de cererile de aderare la NATO din partea Suediei şi Finlandei au provocat, de asemenea, tensiuni.

Cu toate acestea, Turcia a intermediat acordul pentru exporturile de grâu ucrainean pe Marea Neagră, ceea ce subliniază rolul potenţial pe care Erdogan l-ar putea avea în eforturile de a pune capăt războiului pe scară largă început de Rusia în Ucraina. Nu este clar dacă un eventual succesor s-ar bucura de acelaşi profil pe care el şi l-a creat pe scena mondială, notează News.ro.

Cifrele alegerilor

Turcia organizează alegeri la fiecare cinci ani. Candidații la președinție pot fi nominalizați de partidele care au depășit pragul de 5% la ultimele alegeri parlamentare sau de cele care au strâns cel puțin 100.000 de semnături în susținerea nominalizării lor.

Este ales președinte candidatul care primește mai mult de 50% din voturi în primul tur, dar dacă niciun candidat nu obține votul majoritar, alegerile intră în al doilea tur și se desfășoară între cei doi candidați care au obținut cel mai mare număr de voturi în primul tur.

Alegerile parlamentare au loc în același timp cu alegerile prezidențiale, după cum informează Euronews. Turcia urmează un sistem de reprezentare proporțională în parlament, iar numărul de locuri pe care le obține un partid în legislatura cu 600 de membri este direct proporțional cu voturile pe care le câștigă.

Partidele trebuie să obțină nu mai puțin de 7% din voturi, fie pe cont propriu, fie în alianță cu alte partide, pentru a intra în parlament. Aproximativ 61 de milioane de alegători se vor îndrepta către urne în ziua alegerilor și se estimează că 3 milioane de alegători din străinătate au optat pentru exprimara votului în avans.

Votarea de pe 14 mai va începe la ora locală 08:00, iar scrutinul se va închide la ora locală 17:00. Toți politicienii și partidele trebuie să își încheie campaniile electorale la ora 18:00 cu o zi înainte de scrutin. Primele exit-polluri sunt de așteptat să fie publicate până la ora 23:59, în ziua alegerilor. La miezul nopții se vor încheia interdicțiile electorale, iar radiodifuzorii vor începe să anunțe primele rezultate neoficiale.  

În mod tradițional, câștigătorul cursei pentru președinție își va declara victoria la primele ore ale dimineții, când au fost numărate majoritatea buletinelor de vot. Președintele ales se va adresa publicului cu un discurs de victorie. Cu toate acestea, anunțarea rezultatelor definitive de către Consiliul Suprem Electoral poate dura câteva zile sau chiar o săptămână.

Cine sunt candidații la președinție  

Președintele Recep Tayyip Erdogan candidează pentru un al doilea mandat de cinci ani, fiind susținut de Alianța Poporului, formată din cinci partide, în frunte cu Partidul Dreptății și Dezvoltării (AKP, conservator islamist), aflat la putere fără întrerupere din 2002, cu principal aliat Partidul Mișcării Naționaliste (MHP, ultranaționalist) condus de Devlet Behceli.

Principalul său contra-candidat este Kemal Kilicadaroglu, susținut de Alianța Națiunii formată din șase partide de opoziție, în care principalul partid este Partidul Republican al Poporului (CHP, social democrat și secular), condus de Kilicdaroglu însuși, care are ca principal aliat Partidul Bun (IYI, naționalist moderat și secular), condus de Meral Akșener.  

Sinan Ogan candidează din partea Alianței Străbune, care reunește cinci partide, în frunte cu Partidul Victoriei (ZP), condus de Ogan. Acesta a fost exclus din MHP cu care împărtășește același extremism naționalist.

Muharrem Ince, unul dintre cei patru candidaţi la alegerile prezidenţiale din Turcia, a anunţat joi că îşi retrage candidatura. „Îmi retrag candidatura”, a declarat într-o conferinţă de presă liderul partidului Memleket (Patria), creditat cu 2 până la 4% din intenţiile de vot în ultimele sondaje de opinie.

În ultimele zile, mai mulţi membri ai partidului său au demisionat de teamă că prin candidatura sa l-ar împiedica pe Kemal Kilicdaroglu, principalul candidat al opoziţiei, să câştige în faţa preşedintelui Erdogan, aflat la putere de douăzeci de ani.

Kemal Kilicdaroglu, un funcționar public pensionar care a promis că va restabili democrația turcă și independența organismelor de stat precum banca centrală, îmbunătățind în același timp legăturile cu Occidentul, este cotat ca favorit pentru a câștiga alegerile de sondajele de opinie.  

După o serie de înfrângeri majore împotriva lui Erdogan, obținerea din nou a puterii în municipalitățile fortăreață la alegerile locale din 2019 de către CHP a fost primul semnal al pierderii sprijinului popular pentru actualul președinte turc. Unii îl numesc pe Kilicdaroglu, drept un „Gandhi” turc, în timp ce alții îl critică pentru lipsă de carisma politică.   

„Opoziția a argumentat destul de bine că turcii au suferit din punct de vedere economic din cauza gestiunii proaste a președintelui Erdogan”, a declarat pentru New York Times Asli Aydintasbas, un cercetător din Turcia la Brookings Institution.

Ce promite opoziția

Cele două partide principale de opoziţie, CHP - secularist - şi partidul naţionalist de centru-dreapta IYI, s-au aliat cu patru partide mai mici în cadrul unei platforme care ar inversa multe dintre politicile semnate de Erdogan. Ei s-au angajat să restabilească independenţa băncii centrale şi să schimbe politicile economice neortodoxe ale lui Erdogan.

De asemenea, ar urma să desfiinţeze prerogativele executive ale preşedintelui în favoarea sistemului parlamentar anterior şi să trimită înapoi refugiaţii sirieni.

Oponenţii lui Erdogan urmăresc să îmbunătăţească relaţiile cu aliaţii occidentali, inclusiv cu Statele Unite, şi să readucă Turcia în programul de avioane de luptă F-35, de la care a fost blocată după ce a cumpărat sisteme ruseşti de apărare antirachetă.  

Analiştii consideră că politicile promise de opoziţie ar putea stimula investiţiile străine.

Erdogan a sprijinit eforturile eşuate de răsturnare a preşedintelui sirian Bashar al-Assad, în timp ce a găzduit cel puţin 3,6 milioane de refugiaţi sirieni care au devenit din ce în ce mai nedoriţi într-o perioadă de dificultăţi economice în Turcia. Opoziţia a reluat planurile lui Erdogan de a deporta o parte dintre refugiaţi în Siria, dar niciunul dintre ei nu a stabilit cum ar putea avea loc acest lucru în siguranţă.

Apetitul pentru schimbare crește în rândul kurzilor

Partidele din cele două mari alianțe prezintă liste separate și se așteaptă ca cinci dintre ele să treacă pragul electoral: AKP, CHP, IYI, MHP și Alianța Muncii și Libertății (EOI), denumirea sub care candidează Partidul Democrat al Poporului (HDP, minoritatea kurdă), care are drept co-președinți pe Mithat Sancar și Pervin Buldan.  

Kurzii numără circa 15 milioane din cei 85 de milioane de locuitori ai Turciei și este posibil, poate chiar probabil, ca EOI să dețină balanța puterii între Alianța Poporului și Alianța Națiunii, în noul parlament care poate trece cu majoritatea membrilor săi peste un veto prezidențial.

Potrivit Reuters, Mehmet Dalgic, un fost susținător al președintelui Erdogan, și-a schimbat percepția după ce partidul de guvernământ nu a reușit să ofere sprijin pentru distrugerea postului său de televiziune din sud-estul Turciei în urma cutremurului din februarie. AKP s-a bucurat multă vreme de un sprijin solid în regiune datorită măsurilor de consolidare a drepturilor kurzilor, care formează majoritatea acolo.

Analiștii spun că linia naționalistă în creștere a guvernului turc i-a erodat lui Erdogan popularitatea în rândul kurzilor, care reprezintă 20% din populație și sunt văzuți jucând un rol de „kingmaker” la alegeri. „Acum îi spun Turciei că este necesară o schimbare”, a declarat Mehmet Dalgic pentru Reuters, în timp ce excavatoarele continuau să îndepărteze resturile unui centru comercial prăbușit în cel mai mare oraș din regiune, Diyarbakir, unde se afla și postul său de televiziune. „Tinerii nu au nicio speranță, niciun viitor”, a adăugat acesta.  

Un sondaj publicat săptămâna aceasta de Rawest a arătat un sprijin de 76,3% pentru candidatul opoziției la președinție Kemal Kilicdaroglu în provincia Diyarbakir, în timp ce sprijinul pentru Erdogan a însumat doar 20,5%.

În timp ce sondajele de opinie indică faptul că sprijinul pentru Erdogan în regiune este în scădere, președintele turc se bucură încă de un oarecare sprijin, inclusiv în rândul antreprenorilor locali care asociază formațiunea politică CHP cu represiunea de stat care i-a vizat pe kurzi cu mult înainte ca AKP și Erdogan să vină la putere.  

„Din momentul în care a spus <<problema kurdă este problema mea>>, aceasta (Erdogan) a adus pace în această regiune”, a declarat Adil Aydin în magazinul său de brânzeturi din inima istorică a orașului Diyarbakir, făcând aluzie la încercarea Ankarei de a pune capăt unui conflict vechi de zeci de ani care a zguduit regiunea.

Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK), considerat un grup terorist de Turcia și aliații săi occidentali, a organizat o lovitură împotriva statului în 1984. Luptele au ucis peste 40.000 de oameni.  

În campania sa electorală, Erdogan a sugerat în mod repetat legături între PKK și alianța de opoziție, fără a furniza dovezi, aparent căutând să pună în mișcare ostilitatea naționalistă profundă față de gruparea militantă. Cu toate acestea, în urmă cu un deceniu, Erdogan a început un proces de pace cu PKK. Acele discuții s-au blocat însă în 2015, declanșând o perioadă de război urban feroce în sud-estul țării, inclusiv pe străzile din apropierea magazinului lui Aydin.   

Dar Aydin încă speră la încheierea conflictului. „Kurzii vor să se întoarcă la procesul de pace. Ei tânjesc după pace”, a spus Aydin, afirmându-și încrederea în capacitatea președintelui Erogan de a rezolva problema. Aceeași încredere în președintele turc a avut-o și Mehmet Dalgic, care spune că a fost emoționat când l-a văzut pentru prima dată pe Erdogan vorbind acum două decenii. La acea vreme a considerat AKP va fi un facilitator al păcii. După douăzeci de ani, Dalgic spune că îl va vota de această dată pe Kilicdaroglu. 

Dificultățile economice și șomajul cântăresc foarte mult pentru cetățenii din Diyarbakir care participă pentru prima dată la alegeri. Unii spun că ar putea vota pentru CHP, ceea ce reprezintă o perspectivă care era puțin probabilă în trecut. „Cred că voi vota CHP pentru că fac promisiuni despre educație, economie și sănătate.", a declarat Furkan Guler, în vârstă de 21 de ani, lucrător la un magazin de tutun din oraș.  

Unul dintre clienții săi, Soner Ekti, în vârstă de 19 ani, a spus că se gândește și el să voteze pentru blocul de opoziție, dar că se uită și spre alte direcții dacă perspectivele sale în Turcia nu se îmbunătățesc. „Dacă va continua așa, mă gândesc să plec în străinătate”, a adăugat studentul.  

Vor fi aceste alegeri libere și corecte?

La fel ca la alegerile anterioare, Erdogan și-a folosit puterile prezidențiale extinse pentru a încerca să încline terenul de joc în favoarea sa. În ultimele luni, el a crescut salariul minim, a sporit salariile funcționarilor publici, a sporit asistența pentru familiile sărace și a schimbat reglementările pentru a permite milioanelor de turci să-și primească pensiile guvernamentale mai devreme, toate aceste măsuri fiind menite pentru a izola alegătorii de efectele creșterii prețurilor.

În decembrie 2022, un judecător despre care se crede că acționează în sprijinul președintelui Erdogan i-a interzis primarul Istanbulului, un potențial concurent prezidențial la acea vreme, să candideze după ce a fost condamnat la 2 ani și 7 luni de închisoare pentru insultarea unor oficiali turci. Primarul a rămas în funcție în așteptarea apelului.

Acesta nu este singurul exemplu de situație în care potențialii oponenți ai lui Erdogan au fost blocați. Selahattin Demirtas, reprezentant al Partidului Democrat al Poporului pro-kurd, și-a condus campania prezidențială din închisoare în 2018.  

Autoritățile turce l-au acuzat de afiliere la o organizație teroristă, dar multiple organizații au numit întemnițarea lui un gest motivat politic. Mai mult, partidul lui Demirtas, al treilea ca mărime din țară, a fost supus presiunii curții constituționale în perioada premergătoare alegerilor.  

Presa, controlată în mare parte de companii private loiale guvernului, a devenit un vector de propagandă, a mai explicat cercetătorul Asli Aydintasbas, precizând în același timp că jurnaliştii pro-guvernamentali au minimalizat criza economică și au acordat mai multă atenție răspunsului pe care l-a dat președintele Erdogan la criza provocată de cutremur.

Erdogan anunţă creșteri salariale de 45% pentru sute de mii de angajaţi din sectorul public, cu câteva zile înainte de alegeri

Marți, cu doar câteva zile înainte de alegeri, Recep Tayyip Erdogan a anunţat o creştere salarială de 45% pentru sute de mii de angajaţi din sectorul public, semn că îşi dă seama de cursa electorală extrem de strânsă care îl aşteaptă duminică.

Decizia priveşte peste 700.000 de lucrători din sectorul public, care vor primi de acum înainte un salariu minim lunar de 15.000 de lire turceşti (700 de euro).

Anunţul este văzut ca o mişcare de atragere a alegătorilor într-o cursă electorală strânsă, dominată de economie. Politicile economice ale lui Erdoğan, cândva unul dintre principalele sale argumente electorale, au devenit acum nepopulare, în mare parte din cauza inflaţiei ridicate şi a prăbuşirii lirei.

Anunţul a fost îndelung dezbătut pe reţelele sociale şi a provocat critici pe Twitter, unii utilizatori protestând că angajaţii din sectorul public vor câştiga acum mai mult decât inginerii publici.  

Este puţin probabil însă ca această măsură să calmeze îndoielile cu privire la faptul că Erdoğan se va apuca vreodată serios să combată inflaţia galopantă. Politicile monetare neortodoxe ale lui Erdoğan - clasica reducere a drastică a ratelor dobânzilor în faţa preţurilor în creştere - au dus la o inflaţie de două cifre, crize monetare şi o spirală a costurilor de trai care au înfuriat alegătorii turci.

Inflaţia anuală a atins un nivel record de 85,5% în octombrie anul trecut şi a fost puţin sub 44% în luna aprilie.
Care sunt principalele preocupări ale alegătorilor

Printre cele mai importante preocupări ale alegătorilor turci se numără situația economiei și pagubele cauzate de cutremur. Creșterea prețurilor și criza valutară a afectat puterea de cumpărare a cetățenilor și este „principal motivul pentru care popularitatea lui Erdogan a fost erodată”, susțin analiștii politici.

Totodată, experții susțin că alegătorii îi vor vota pe liderii politici care consideră că sunt mai capabili să gestioneze consecințele cutremurului, precum și să protejeze țara de viitoare dezastre.  

„Există o dezbatere despre platforma electorală care oferă soluția potrivită pentru a aborda aceste vulnerabilități și pentru a spori rezistența Turciei la aceste dezastre naționale”, a declarat pentru CNN Sinan Ulgen, un fost diplomat turc și președinte al think-tank-ului EDAM (cu sediul la Istanbul).

În afară de economie și de gestionarea de către guvern a dezastrelor naturale frecvente din Turcia, alegătorii sunt probabil îngrijorați de îndepărtarea de democrație a regimului condus de Erdogan, lucru pentru care opoziția a militat frecvent pentru a acumula tot mai mult sprijin electoral. 

Ce se întâmplă dacă pierde Erdogan  

Unii analiști spun că dacă Erdogan pierde votul la o distanță foarte mică de contracandidatul său, acest lucru i-ar deschide posibilitatea de a contesta rezultatele.  Alții spun că președintele turc nu îi va preda puterea succesorului său fără luptă.

În timpul alegerilor pentru primariile din Istanbul și Ankara, din 2019, partidul AKP a pierdut controlul asupra centrului financiar și asupra capitalei țării, determinând oficialii partidului din ambele orașe să respingă rezultatele, invocând nereguli ale alegătorilor.

Consiliul Electoral Suprem din Turcia a hotărât reluarea alegerilor, la care opoziția s-a opus ferm. Totuși, candidatul CHP pentru primăria din Istanbul, Ekrem Imamoglu, a câștigat apoi scrutinul alegerilor, dând o lovitură puterii politice a lui Erdogan.

Un raport din 2023 al Freedom House spunea că judecătorii Consiliul Electoral Suprem din Turcia, care supraveghează toate procedurile de vot, „sunt numiți de organele judiciare dominate de AKP și deseori se supun AKP în deciziile lor”. „Dominanța instituțională” a Partidului AKP în mass-media și în alte ramuri ale societății „înclină, de asemenea, terenul electoral” în favoarea lui Erdogan, a mai transmis grupul de advocacy cu sediul la Washington DC.

Opoziţia le-a cerut susţinătorilor săi ca, în cazul unei victorii, să fie moderaţi în sărbătorirea succesului şi să evite să reacţioneze la posibile acte de provocare din partea susţinătorilor lui Erdogan, potrivit digi24.ro.