REPLICA ONLINE CONSTANTA

8.3° Constanța Joi, 17 Oct. 2024
Anul XX Nr. 6885
8.3° Constanța Joi, 17 Octombrie 2024 Anul XX Nr. 6885
 

Pentru unele magazine, Crăciunul a venit în... octombrie! Video

Pentru unele magazine, Crăciunul a venit în... octombrie! Video

Ana Maria TUDOR 17 octombrie 2024 | 00:00 213

Crăciunul, sau Nașterea Domnului Iisus Hristos, a devenit o sărbătoare din ce în ce mai comercială. S-a creat un obicei ca, an de an, magazinele să înceapă să-și etaleze produsele și decorațiunile de Crăciun cât mai devreme. Magazinul Jumbo este cel care a furat startul, fiind printre primele magazine în care se regăsesc produse festive. De la brazi artificiali, la beteală, globuri strălucitoare și luminițe, atmosfera de sărbătoare a pătruns poate prea devreme în spațiile comerciale. 

Pentru unele magazine, Craciunul a venit in... octombrie! Videoornamente de Crăciun, la Jumbo

Sărbătorile par să înceapă tot mai devreme, iar Jumbo a furat startul sezonului de Crăciun chiar din luna octombrie, alte magazine urmându-i exemplul. Cu ornamente strălucitoare și decorațiuni festive deja pe rafturi, clienții se pot bucura de atmosfera de sărbătoare încă de la jumătatea sezonului de toamnă. Această inițiativă, percepută ca o oportunitate prin care clienții s-ar pregăti din timp pentru Crăciun, poate fi interpretată și ca o acțiune care diluează spiritul sărbătorii.

Cum a apărut decorarea casei și a pomului de Crăciun?

În Evul Mediu, oamenii începeau să împodobească casele cu ramuri verzi, cum ar fi bradul, pentru a simboliza viața și speranța în timpul iernii. Aceste practici au evoluat, iar în Germania, în secolul al XVI-lea, a apărut obiceiul de a decora bradul de Crăciun cu lumini și ornamente, printre care și mere.

Pentru unele magazine, Craciunul a venit in... octombrie! Videobrazi de Crăciun, la Carrefour City

Obiceiul de a decora bradul și casa a fost preluat de la comunitățile germanice, pe la jumătatea mileniului trecut. Bradul, prin forma sa triunghiulară, este o reprezentare a Sfintei Treimi, iar ornamentele folosite pentru a-l împodobi simbolizează cunoașterea și prosperitatea. Îndrăgitul brad de Crăciun, atât de popular în sezonul rece, este, deci, un simbol al pomului sacru din Grădina Edenului, în care se găseau merele, fructele cunoașterii.

Video 1:


De asemenea, multe dintre decorațiunile de Crăciun moderne, cum ar fi globurile și beteala, au fost influențate de tradițiile din diverse țări. Spre exemplu, utilizarea lumânărilor pentru a ilumina bradul a devenit populară în secolul al XIX-lea, iar introducerea luminițelor electrice în secolul XX a revoluționat modul în care oamenii își decorează bradul. Astfel, decorarea de Crăciun a evoluat ca un amestec de tradiții culturale și simboluri ale bucuriei și festivității.

Pentru unele magazine, Craciunul a venit in... octombrie! Videoornamente de Crăciun, la Jumbo

Sărbătoare creștină sau oportunitate comercială globală?

Unul dintre principalele motive pentru care magazinele își expun produsele de Crăciun în octombrie este creșterea vânzărilor. Numeroase studii, printre care și cel realizat de Euronews, a arătat că mulți consumatori încep să-și cumpere produsele necesare de sărbători din timp, din dorința de a evita aglomerația și stresul din decembrie. Acest lucru a dus la o schimbare în comportamentul de cumpărare, iar magazinele s-au adaptat cerințelor prin aducerea produselor de Crăciun pe rafturi, mai devreme.

Pentru unele magazine, Craciunul a venit in... octombrie! Videoornamente de Crăciun, la Carrefour City

Magazinele obișnuiesc să utilizeze o serie de strategii de marketing pentru a atrage clienții. Promoțiile timpurii, ofertele speciale și prețurile accesibile sunt doar câteva dintre metodele prin care retailerii își asigură vânzările. Expunerea timpurie a decorațiunilor i-ar determina pe clienți să își planifice cumpărăturile și să își stabilească bugetul pentru Crăciun.

Pentru unele magazine, Craciunul a venit in... octombrie! Videoornamente de Crăciun, la Jumbo

Care sunt costurile produselor festive

Prețurile pentru decorarea casei și a bradului de Crăciun variază în funcție de tipul produselor, calitatea acestora și mărimea. Prețurile pentru un brad artificial pornesc de la 100 de lei, la dimensiunea de 1,50 m și ajung până la 500 de lei, pentru un brad cu dimensiunea de 2.10 m.

Video 2:

Un singur glob pornește de la 3.5 lei, iar seturile de globuri variază în funcție de numărul care le compun: un set de 30 de globuri ajunge până la 50 de lei, iar seturile mici încep de la 15 lei. Florile decorative de pus în brad au prețuri diverse, de la 7 la 15 lei pentru una singură. Beteala este mai scumpă, o singură ghirlandă costând 15 lei. Steaua din vârful pomului are prețuri cuprinse între 5 și 20 de lei.

Pentru unele magazine, Craciunul a venit in... octombrie! Videoornamente de Crăciun, la Jumbo

Decorațiunile pentru ușă sunt de mai multe tipuri, iar cele din material lemnos, cu Moș Crăciun sau oameni de zăpadă, au prețuri începând cu suma de 25, pană la 50 de lei. Fundițele decorative sunt produse versatile, ce pot fi poziționate atât în brad, cât și în alte locuri din casă, sau chiar pe ușa de la intrare. Prețul acestora este cuprins între 3.5 și 15 lei.

Pentru unele magazine, Craciunul a venit in... octombrie! Videoornamente de Crăciun, la Carrefour City

Cele mai ieftine produse destinate sezonului festiv sunt crenguțele de pus în brad, ale căror prețuri sunt între 2 și 4 lei, în timp ce produsele cele mai costisitoare sunt globurile de Crăciun, cu sume cuprinse între 10 și 100 de lei, în funcție de mărime.

Video 3:

.

Pentru unele magazine, Craciunul a venit in... octombrie! Videoornamente de Crăciun, la Jumbo

Bugetul pentru o decorare completă variază în funcție de stilul dorit și de produsele alese. Faptul că produsele festive sunt disponibile cu mult înainte de Crăciun, reflectă o tendință tot mai populară în rândul consumatorilor care doresc să se pregătească din timp pentru sărbători.

Pentru unele magazine, Craciunul a venit in... octombrie! Videoornamente de Crăciun, la Jumbo

Această abordare le oferă clienților oportunitatea de a alege cu grijă cadouri și decorațiuni și de a reduce stresul asociat cu aglomerația de ultim moment. Anticiparea și bucuria de a pregăti atmosfera de sărbătoare devin o parte esențială a experienței Crăciunului.

Video 4:

.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA


LOTO

6/49
13182230110
5/49
3919223336
joker
6271712445