Penurie de lapte pentru bebeluşi: Peste 31 de tone de lapte praf au ajuns în Statele Unite
Penurie de lapte pentru bebeluşi: Peste 31 de tone de lapte praf au ajuns în Statele Unite
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestUn avion plecat din Germania care transporta peste 31 de tone de lapte praf pentru bebeluşi destinat pieţei americane a aterizat duminică dimineaţa în SUA, potrivit imaginilor transmise de posturile de televiziune americane, informează AFP.
Preşedintele american Joe Biden a declarat duminică seara că un al doilea transport este în drum spre SUA. "Am asigurat un al doilea zbor pentru a transporta formula specială pentru sugari Nestle în Pennsylvania", a scris preşedintele pe Twitter.
"Zborul şi transportul cu camionul vor avea loc în zilele următoare şi voi continua să vă ţin la curent", a adăugat el.
I have an update on Operation Fly Formula. We have secured a second flight to transport Nestlé specialty infant formula to Pennsylvania. The flight and trucking will take place in the coming days, and I will continue to keep you updated.
— President Biden (@POTUS) May 22, 2022
Alte transporturi de lapte praf "vor sosi la începutul acestei săptămâni" cu alte zboruri.
Primul transport va acoperi aproximativ 15% din nevoile imediate, a precizat consilierul economic al Casei Albe, Brian Deese, pentru CNN, citează Agerpres.
Statele Unite se confruntă de mai multe luni cu o penurie de lapte pentru bebeluşi, cauzată de probleme de aprovizionare şi de muncă asociate COVID-19 şi agravată de închiderea în februarie a unei fabrici a producătorului Abbott din Michigan, în urma unei retrageri de produse suspectate de a fi provocat moartea a doi sugari.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News