PER solicită sancţionarea celor care au comis abuzuri împotriva locuitorilor din Pungeşti
PER solicită sancţionarea celor care au comis abuzuri împotriva locuitorilor din Pungeşti
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestPartidul Ecologist Român transmite, prin intermediul unui comunicat, că "este alături de curajoşii români din satul Siliştea, comuna Pungeşti, judeţul Vaslui, care au avut îndrăzneala să se opună cu fermitate unui demers care le-ar fi afectat iremediabil viaţa şi faţă de ale cărui consecinţe nu au fost în nici un fel informaţi". "Exploatarea gazelor de şist nu doar fără acordul comunităţii, dar fără minima informare a cetăţenilor reprezintă un gest criminal şi iresponsabil, nedemn de guvernarea unui stat european. Autorităţile care au permis acest fapt trebuie sancţionate exemplar, pentru că se fac vinovate de trădarea intereselor cetăţenilor. La fel de grave sunt şi abuzurile la care au fost supişi sutele de cetăţeni curajoşi care au avut responsabilitatea şi demnitatea să se opună exploatării gazelor de şist în comunitatea lor. Violenţa care a fost manifestată faţă de cei care au avut curajul să iasă în stradă, abuzurile la care au fost supuşi chiar copiii nevinovaţi care se aflau la faţa locului, trebuie să se soldeze cu demisia de urgenţă a celor din jandarmerie care au tolerat un astfel de comportament. Ministrul de Interne are datoria să explice public ce s-a întâmplat şi să dispună măsuri în consecinţă. Partidul Ecologist Român solicită analizarea abuzurilor de la Pungeşti şi solicită ca în termen de maximum 48 de ore să fie luate, pe linie ierarhică până la nivel de ministru, măsuri împotriva celor care se fac vinovaţi de aceste abuzuri (...)", se mai arată în comunicat.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News