Percheziții în Dolj și Brașov, într-un dosar de evaziune fiscală și înșelăciune. Video
Percheziții în Dolj și Brașov, într-un dosar de evaziune fiscală și înșelăciune. Video
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestÎn cadrul operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române, la data de 24 octombrie a.c., polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, au pus în executare șase mandate de percheziție domiciliară, cinci în județul Dolj și unul în județul Brașov, la domiciliile și sediile unor persoane fizice și juridice.
Activitățile sunt efectuate în cadrul unui dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de evaziune fiscală și înșelăciune, urmărindu-se colectarea probelor necesare pentru completarea materialului probator în cauza investigată și documentarea activității infracționale a persoanelor cercetate. Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov și al luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Dolj. Totodată, efective sporite de polițiști au acționat în comuna Cârcea, pentru asigurarea unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică și prevenirea și combaterea faptelor antisociale.
Video
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News