Percheziții în județul Constanța într-un dosar de furt!
Percheziții în județul Constanța într-un dosar de furt!
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestOamenii legii au efectuat trei percheziții domiciliare într-un dosar de furt, un bărbat fiind reținut și propus spre arestare. Este vorba despre faptul că a spart o societate comercială din Mihail Kogălniceanu.
În urma cercetărilor în cazul săvârșirii unei infracțiuni de furt calificat și a trei percheziții domiciliare efectuate în localitatea Mihail Kogălniceanu, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Mihail Kogălniceanu au identificat un bărbat, în vârstă de 30 de ani, bănuit de comiterea faptei. Astfel, la data de 7 ianuarie a.c., bărbatul în cauză ar fi pătruns în incinta unei societăți comerciale din localitatea Mihail Kogălniceanu și ar fi sustras 150 de lei și 150 de pachete cu țigarete. În urma cercetărilor, a fost dispusă reținerea pentru o perioadă de 24 de ore a bărbatului în cauză, acesta fiind introdus în C.R.A.P. al IPJ Constanța, iar la data de 15 ianuarie 2019 a fost prezentat Judecătoriei Constanța cu propunere de arestare preventivă.
L.C.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News