REPLICA ONLINE CONSTANTA

18.4° Constanța Dum., 6 Oct. 2024
Anul XX Nr. 6874
18.4° Constanța Duminică, 6 Octombrie 2024 Anul XX Nr. 6874
 

Percheziții la Constanța: bărbat reținut pentru pornografie infantilă și șantaj

Percheziții la Constanța: bărbat reținut pentru pornografie infantilă și șantaj

Virgil STOIAN 11 decembrie 2022 | 00:00 1047

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești, împreună cu un procuror din cadrul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Pitești, au continuat cercetările într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de pornografie infantilă și șantaj, iar pentru administrarea probatoriului, la data de 7 decembrie a.c., în baza autorizării instanței, a fost efectuată o percheziție domiciliară, în municipiul Constanța.

Din cercetări s-a stabilit că, în perioada ianuarie - decembrie 2022, un bărbat, de 41 de ani, din Constanța, ar fi șantajat o minoră să producă materiale pornografice, cu comportament sexual explicit, pe care să i le transmită prin intermediul aplicațiilor de socializare.

În urma percheziției, au fost identificate și ridicate, în vederea continuării cercetărilor, patru telefoane mobile, cartele SIM și mai multe unități de stocare a datelor.

De asemenea, au fost identificate peste 10.000 de fișiere care conțineau materiale pornografice cu minori.

După administrarea probatoriului, la data de  7 decembrie a.c., bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, iar, ulterior, în cursul zilei 8 decembrie, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Argeș a dispus arestarea preventivă a acestuia, pentru 30 de zile.

De asemenea, cercetările sunt continuate, pentru stabilirea întregii activități infracționale a bărbatului.

 

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA


LOTO

6/49
473464012
5/49
191411341337
joker
152522311710