Percheziții la domiciliul Sorinei Pintea, fost ministru al Sănătății. Ce caută procurorii
Percheziții la domiciliul Sorinei Pintea, fost ministru al Sănătății. Ce caută procurorii
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestLocuința din localitatea Băița, Hunedoara, a fostei ministre a Sănătății, Sorina Pintea este percheziționată la această oră. La fața locului se află numeroase echipaje de polițiști, criminaliști, polițiști de la grupa canină și jandarmerie, toate coordonate de un procuror de la Parchetul European condus de Laura Codruța Kovesi. Dosarul a fost deschis de Parchetul European și îl vizează pe soțul fostei ministre, Ovidiu Goga.
Sorina Pintea, condamnată la închisoare
Fosta ministră a fost condamnată în aprilie anul acesta la 3 ani și jumătate de închisoare cu executare de către judecătorii Tribunalului Cluj, în dosarul în care a fost prinsă în flagrant de DNA în timp ce lua mită.
„În baza art. 396 alin. (2) C.proc.pen., cu reţinerea art. 36 alin. (1) C.pen., condamnă inculpata P.S., la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare cu executare în regim privativ de libertate, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată (2 acte materiale), prev. de art. 289 alin. (1) C.pen., cu reţinerea art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi cu aplicarea art. 35 alin. (1) C.pen”, arată decizia Tribunalului Cluj din 26 aprilie.
Sorina Pintea a fost ministră a Sănătății din 2018 până în 2019, când a fost demis guvernul Dăncilă după moțiunea de cenzură.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News