REPLICA ONLINE CONSTANTA

19.7° Constanța Joi, 1 Aug. 2024
Anul XX Nr. 6808
19.7° Constanța Joi, 1 August 2024 Anul XX Nr. 6808
 

Percheziții la unități medicale care au montat stimulatoare cardiace luate de la morți

Percheziții la unități medicale care au montat stimulatoare cardiace luate de la morți

Maria ONICA 17 februarie 2023 | 09:35 3873

Apar detalii șocante despre acțiunea PÎCCJ-IGPR de vineri dimineața. Sunt percheziții în mai multe locații din Brașov, Iași și Neamț la persoane, firme, unități medicale și un ONG într-un dosar în care există indicii că medici ar fi efectuat mai multe intervenții chirurgicale cu încălcarea procedurilor de lucru și a indicațiilor de utilizare a dispozitivelor cardiace.

Perchezitii la unitati medicale care au montat stimulatoare cardiace luate de la morti

Cercetările de vineri se fac pentru infracțiuni de abuz în serviciu, luare de mită, dare de mită, fals intelectual, uz de fals, înșelăciune, fals material în înscrisuri sub semnătură privată și continuarea executării lucrărilor după dispunerea opririi acestora de către organele de control competente, potrivit legii, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Dispozitive medicale luate de la morți

Potrivit unor surse judiciare, este vorba despre percheziții la Primăria Movileni, în clădirea Ambulatoriului Integrat al Spitalului de Urgență „Sfântul Spiridon” Iași (Policlinica Mare) și la Secția Cardiologie Intervențională din cadrul spitalului cu același nume.

Totodată, vor fi efectuate opt controale economice la sediile sociale și punctele de lucru ale unor societăți comerciale și se vor pune în aplicare 4 ordonanțe prin care s-a dispus ridicarea de înscrisuri de la persoanele implicate în activitatea infracțională.

Conform oamenilor legii, din cercetări a rezultat suspiciunea rezonabilă cu privire la săvârșirea mai multor infracțiuni de dare de mită, luare de mită și falsuri, săvârșite de cadre medicale sau persoane din anturajul acestora, precum și indicii cu privire la faptul că aceste cadre medicale ar fi efectuat mai multe intervenții chirurgicale, cu încălcarea procedurilor de lucru și a indicațiilor de utilizare a dispozitivelor medicale cardiace (stimulatoare cardiace și defibrilatoare), care au afectat ori au pus în pericol integritatea corporală, sănătatea ori viața unor persoane, pacienți ai acestora.
Casă de vacanță într-o arie naturală protejată

Video:

De asemenea, anchetatorii au constatat încălcări ale prevederilor legale în domeniul construcțiilor, cu privire la un imobil situat într-o zonă încadrată ca arie protejată.

Conform acelorași judiciare, doi medici, Dan Tesloianu, din Iași, și Eduard Belu, care lucrează la Secția de Cardiologie din cadrul Spitalului Militar Regina Maria din municipiul Brașov, dețineau un  ONG prin care introduceau banii în circuit legal. Din acei bani, cei doi medici ar fi construit o casă de vacanță într-o arie naturală protejată. Anchetatorii verifică acum cum au obținut avizele.

După efectuarea perchezițiilor domiciliare, echipele constituite împreună cu organele de control din cadrul A.N.A.F. – Direcția Generală Antifraudă Fiscală-Direcția regională antifraudă fiscală Suceava vor efectua controale specifice, în vederea luării măsurilor legale cu privire la operațiunile derulate de societățile comerciale vizate, în domeniul producerii și distribuției de echipamente și dispozitive medicale.

De asemenea, vor fi puse în executare nouă mandate de aducere ale persoanelor cercetate în cauză și vor fi citați mai mulți martori, în vederea audierii, activitățile urmând a fi desfășurate la sediul I.P.J. Iași.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Am zis mereu ca mare parte dintre voi sunteți jeguri,dar atât în de jeguri,n am cuvinte..Gunoaielor..
1
0
Pușcărie zeci de ani la toți ciocoii foame de bani din spitale Ăștia sănt hoți de buzunare când intri te măsoară ca la croitor Camere de luat vederi in spitale și policlinici să fie urmărită activitatea medicilor La operații sa arate produse noi sigilate Altfel se dă bani la mulți măcelari
4
0
Maximum de pedeapsa cu executare! Apoi se vor cuminți doctorii-eroi, cu salarii de 3 ori cât prezidentul tarii. Niște bestii! Fără credinta si dumnezeu! Huooooooo
6
0
Astia sunt macelari nu medici,am auzit de multe ispravi care se intampla in spitale dar asta este prea de tot,pai daca in cazul unor tineri care sparg cruci in cimitir fapta asta se numeste profanare de morminte,sa furi ceva de la un mort ce este ?,profanare de cadavre probabil ori tu fiind medic nu un terchea-berchea si pedeapsa ar trebui sa fie maximul permis de lege,sau poate rudele mortilor si cei care au primit stenuri de la morti se unesc,iau un avocat bun si cer sute de mii de lei despagubire in civil de la "medici"caci aici ii doare cel mai tare pe infractori de toate felurile,la bani,luatile bani ma.
8
0
La spitalul judetean se practica asa ceva
4
0
Cand se vor aplica pedepse cu inchisoarea pe viata, fara posibilitate de eliberare inainte de termen,se vor cumintii toti. Si mai este o problema mare, imensa: sa raspunda pentru decizii,fapte,toata lumea!
16
0
Cand am crezut ca le-am citit pe toate, apare alta grozavie care le intrece
13
1
Toti cei care aveti montate stenturi, secretizati va fisa medicala ! Va veni vremea cand veti fi rapiti de pe strazi !
8
2
Aparatele alea nu se recicleaza?? Daca nu este o prostie!!
4
3
Vomita pe mine Marcel
2
7
Nu am cuvinte, cat de murdar e lucrul asta sa iei aparatele de pe cadavre si sa le montezi pe bani ca aparte noi unora ca noi. Mia josnic decat profanarea cadavrelor nu se poate. Religia interzice fiarte clar profanarea. Mizerabil . In afara de voma ce as putea simti acum ?!?
19
1

REPLICA



LOTO

6/49
17646484143
5/49
20164023815
joker
172536133513