REPLICA ONLINE CONSTANTA

32.7° Constanța Mar., 16 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6792
32.7° Constanța Marți, 16 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6792
 

Peste 140 de persoane, plasate în arest la domiciliu sau sub control judiciar în ultima săptămână

Peste 140 de persoane, plasate în arest la domiciliu sau sub control judiciar în ultima săptămână

Replica API 24 iulie 2017 | 01:55 449

Poliţia Română verifică, periodic, modul în care persoanele puse sub supraveghere judiciară îşi respectă obligaţiile, iar în cazul încălcării acestora, sesizează instanţa competentă.

În ultima săptămână, la nivel naţional, au fost dispuse măsuri preventive de supraveghere judiciară faţă de 145 de persoane şi au fost înregistrate 19 de înlocuiri ale măsurilor preventive de supraveghere judiciară, dispuse iniţial, cu alte măsuri.

În perioada 14 – 21 iulie a.c., la nivel naţional, au fost dispuse măsuri preventive de supraveghere judiciară faţă de 145 de persoane. Măsurile preventive care stabilesc supravegherea judiciară presupun obligaţii în sarcina persoanelor faţă de care au fost dispuse.

Astfel, poliţiştii desfăşoară activităţi specifice faţă de 31 de persoane pe numele cărora a fost dispusă măsura arestului la domiciliu și faţă de 114 de persoane pe numele cărora a fost dispusă măsura controlului judiciar.

Tot în această perioadă, la nivel naţional, au fost înregistrate 19 înlocuiri ale măsurilor preventive de supraveghere dispuse iniţial, cu alte măsuri.

Astfel, în 4 cazuri, măsura arestului la domiciliu a fost înlocuită cu măsura arestării preventive, iar în 3 situații a fost înlocuită cu măsura condamnării cu executare.

De asemenea, măsura controlului judiciar a fost înlocuită, în 2 cazuri, cu măsura arestului la domiciliu, în 8 cazuri, cu măsura arestării preventive, într-o situație cu condamnare cu executare, iar într-un caz cu condamnarea cu suspendare.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Aceasta poza e violata de serviviciu, acum sireaca mai e si arestata la domiciliu!
0
0

REPLICA

LOTO

6/49
46143034444
5/49
2310722517
joker
43736234510