Peste 18.000 de polițiști și 9.000 de jandarmi vor asigura ordinea în perioada mini-vacanței de 1 decembrie
Peste 18.000 de polițiști și 9.000 de jandarmi vor asigura ordinea în perioada mini-vacanței de 1 decembrie
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestMAI:
MAI:
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a mobilizat aproximativ 18.000 de polițiști și 9.000 de jandarmi pentru a asigura siguranța și ordinea publică în perioada mini-vacanței de 1 decembrie. De asemenea, peste 3.300 de polițiști de frontieră și 5.300 de pompieri se vor afla în aceste zile libere la datorie, informează un comunicat al MAI remis vineri. O atenție deosebită va fi acordată manifestărilor ocazionate de sărbătorirea Zilei Naționale a României, unde se așteaptă un număr mare de participanți. “Având în vedere că în această perioadă sunt anunțate fenomene meteorologice sub formă de ploi și ninsori în urma cărora poate să apară poleiul, MAI recomandă cetățenilor care intenționează să se deplaseze în zonele de munte să se intereseze din timp asupra condițiilor de circulație pe drumurile publice și să-și echipeze corespunzător autovehiculele”, se arată în comunicat. Pentru monitorizarea și coordonarea acțiunilor, pe toată această perioadă, la nivelul MAI va funcționa permanent Centrul Național de Conducere Integrată.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News