REPLICA ONLINE CONSTANTA

22.2° Constanța Mar., 17 Sept. 2024
Anul XX Nr. 6855
22.2° Constanța Marți, 17 Septembrie 2024 Anul XX Nr. 6855
 

Peste 200 de amenzi aplicate de polițiștii constănțeni

Peste 200 de amenzi aplicate de polițiștii constănțeni

Victor ROTARU 24 iulie 2023 | 00:00 627

La data de 22 spre 23 iulie a.c., polițiști din cadrul Poliției municipiul Constanța au efectuat o razie în vederea menținerii climatului de ordine și siguranță publică și prevenirii și combaterii principalelor cauze generatoare de accidente rutiere.

Peste 200 de amenzi aplicate de politistii constanteni

Astfel, au fost legitimate peste 600 de persoane, au fost verificate aproximativ 200 de vehicule și 100 de locații publice.

În urma activităților desfășurate, polițiștii au aplicat 212 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 86.000 de lei, dintre care 118 la O.U.G. 195/2002, 80 la Legea 61/1991, 4 la H.C.L. 77/2021, iar restul pentru alte abateri

Totodată, au fost reținute, în vederea suspendării,  6 permise de conducere (dintre care 4 pentru conducere sub influența alcoolului) și au fost retrase 6 certificate de înmatriculare.

De asemenea, au fost constatate în flagrant 6 infracțiuni, dintre care 4 la regimul circulației rutiere.

Exemple:

La data de 23 iulie a.c., în jurul orei 01.10, polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța – Biroul Rutier au identificat un bărbat, de 42 de ani, care a condus un autoturism, pe strada Ștefăniță Vodă, fiind sub influența băuturilor alcoolice. 

Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,92 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ulterior a fost condus la spital, pentru prelevarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

La data de 23 iulie a.c., în jurul orei 00.30, polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța – Secția 5 Poliție au identificat un bărbat, de 19 ani, care nu a respectat măsura preventivă a arestului la domiciliu, dispusă de instanța de judecată.

În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evadare. 

La data de 22 iulie a.c., în jurul orei 23.40, polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța – Secția 4 Poliție au identificat un bărbat, de 32 de ani, care a condus un autoturism, pe strada Eliberării, fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,11 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

La data de 23 iulie a.c., în jurul orei 02.20, polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța – Secția 2 Poliție Rurală Mihail Kogălniceanu au identificat un bărbat care a condus un autoturism, pe strada Nordului din comuna Nicolae Bălcescu, având suspendată exercitarea dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice, pentru perioada în curs. 

Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,28 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

La data de 23 iulie a.c., în jurul orei 02.20, polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța – Secția 2 Poliție Rurală Mihail Kogălniceanu au identificat un bărbat, de 33 de ani, care a condus un autoturism, pe strada Tudor Vladimirescu din comuna Mihail Kogălniceanu, fiind sub influența băuturilor alcoolice. 

Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Ulterior a fost condus la spital, pentru prelevarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

La razie au participat și jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța și Grupării Mobile de Jandarmi Tomis Constanța, precum și polițiști locali de la Direcția Generală Poliția Locală Constanța. 
 

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA


LOTO

6/49
3861614329
5/49
2842529181
joker
17411423166