Peste o sută de persoane dispărute, depistate de polițiști. Una a fost încarcerată la Poarta Albă
Peste o sută de persoane dispărute, depistate de polițiști. Una a fost încarcerată la Poarta Albă
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestActivitățile polițiștilor de căutare și investigare, din această săptămână, au avut ca rezultat clarificarea a 113 cazuri de persoane dispărute sau pe numele cărora existau mandate emise de instanţele de judecată.
Direcţia de Investigaţii Criminale din Poliția Română organizează şi coordonează activitatea de localizare şi prindere a urmăriţilor la nivel naţional şi internaţional, precum și de depistare a persoanelor dispărute.
Astfel, în perioada 21 - 27 decembrie a.c., poliţiştii de investigații criminale au depistat, la nivel național, 69 de persoane semnalate ca fiind dispărute, dintre care 43 de minori.
Tot în această perioadă, au mai fost depistate 44 de persoane urmărite în temeiul legii. Dintre acestea, 34 aveau emise pe numele lor mandate de executare a pedepsei cu închisoarea, 6 aveau mandate de arestare preventivă, 2 erau urmărite în baza unui mandat european de arestare, iar 2 persoane aveau sentință penală de internare în unități medicale de specialitate.
Exemple:
Un bărbat, de 64 de ani, din județul Vaslui, care se sustrăgea executării unei pedepse privative de libertate de 9 ani de închisoare, pentru comiterea infracțiunii de tentativă la omor calificat, a fost depistat, la data de 21 decembrie, de polițiști ai I.P.J. Vaslui și încarcerat în Penitenciarul Vaslui.
Un alt bărbat, de 45 de ani, din județul Brăila, care se sustrăgea executării unei pedepse de 4 ani și 6 luni închisoare, pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie, a fost depistat, la data de 23 decembrie 2018, de polițiști din cadrul I.P.J. Constanța și încarcerat în Penitenciarul Poarta Albă.
C.M.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News