Peste o tonă de pește a fost confiscată de polițiști. Video
Peste o tonă de pește a fost confiscată de polițiști. Video
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestLa data de 6 aprilie 2023, polițiștii din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, cu sprijinul specialiștilor din cadrul Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor - Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor București, precum și lucrători din cadrul Comisariatului Regional pentru Protecția Consumatorilor Regiunea București-Ilfov, au organizat și desfășurat controale economico-financiare, asupra activității comerciale a opt societăți de pe raza Municipiului București care au ca obiect de activitate comerțul cu amănuntul al peștelui, în contextul Sărbătorilor Pascale.
Polițiștii au urmărit modul în care este respectată, aplicată și materializată în documente financiar-contabile legislația din domeniu.
În urma controalelor au fost aplicate 8 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor legale, cu o valoare totală de 53.000 de lei și a fost dispusă confiscarea a 1.303,65 kg. de pește și produse din pește.
Verificările sunt continuate cu privire la întreaga activitate a societăților implicate, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsuri legale.
Video:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News