Petre Urziceanu: Nimeni din Negru Vodă nu a candidat pe un loc eligibil la Camera Deputaților! Video
Petre Urziceanu: Nimeni din Negru Vodă nu a candidat pe un loc eligibil la Camera Deputaților! Video
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestPrimarul din Negru Vodă, Petre Urziceanu, candidat pe lista pentru Camera Deputaților, s-a aflat miercuri, 23 octombrie, în studioul Replica, unde a vorbit despre proiectele pe care le-a demarat pentru comunitate în timpul celor două mandate, dar a explicat și motivele care l-au determinat să candideze pentru Parlament. În cadrul interviului acesta a vorbit și despre alegerile prezidențiale, declarând că turul doi îi este asigurat lui Nicolae Ciucă.
În debutul interviului, Petre Urziceanu a vorbit despre momentul în care a preluat pentru prima dată primăria Negru Vodă, dar și problemele cu care s-a confruntat în perioada 2016 până în prezent.
„A fost greu pentru că, până să ajung eu, acolo a fost un primar 25 de ani și jumătate. S-au făcut unele lucruri, dar foarte puține din punctul meu de vedere. Având atâtea surse de finanțare se făceau două proiecte pe mandat, eu lucrând în ANAF și văzând și având acces la informații am văzut ce făceau celelalte primării ce proiecte și câți bani aduceau de la guvern pe fonduri europene. Am candidat, am câștigat în 2016, am intrat în primărie, ne-am apucat de treabă, am închegat o echipă care și acum este în primărie”, a declarat Urziceanu.
Întrebat despre cum a primit vestea că se va afla pe lista de candidați la Camera Deputaților, poziția a cincea, acesta a declarat că a fost surprins, având în vedere că, de la Negru Vodă, în ultimii 34 de ani, nici o persoană nu a fost poziționată atât de bine pe un loc eligibil. „Sincer să spun, nu mă așteptam. Este o onoare pentru mine că mi-au dat votul de încredere. Am fost validat și de conducere, și de colegii din Biroul Permanent Local, dar și din Biroul Permanent Național. Este o onoare și o mândrie pentru mine pentru că, de la Negru Vodă, din informațiile pe care le am eu, în ultimii 34 de ani nici o persoană nu a fost poziționată atât de bine pe un loc eligibil pentru a candida la Camera Deputaților din Parlamentul României”, a declarat primarul din Negru Vodă.
Legat de proiectele pe care le-a desfășurat în timpul celor două mandate, candidatul PNL la Camera Deputaților a declarat că în orașul Negru Vodă au fost realizate cele mai mari investiți din ultimii 30 de ani din punct de vedere educațional, în special construcția unei grădinițe noi, de la zero, dar și dotarea cu mobilier a școlii din localitate. „Avem cele mai mari investiți din ultimii 30 de ani în educație, avem câteva proiecte în derulare, am construit o clădire de la zero, o grădiniță nouă cu program prelungit. Niciodată nu a mai fost construită o clădire de la zero cu destinația asta. Avem proiectul de modernizare și extindere a liceului, care urmează să fie recepționat până la sfârșitul anului. Avem școală nouă cu sală de sport și teren de sport în satul Darabani. La liceu, am cumpărat inclusiv tot mobilierul și l-am dotat cu laboratoare, nu a existat nici un laborator când am venit eu la primărie. Nici măcar nu mai existau în sistemul Inspectoratului Școlar Județean. Avem aproximativ 850 de copii în clasele 0-12 și de anul acesta toți copiii care vin la școală și de la grădiniță primesc masă sănătoasă. Am trimis cerere către minister, am primit finanțarea, 1,9 milioane, și avem asigurată masa sănătoasă până la sfârșitul anului”, a întrebat acesta.
Urziceanu: Lupta la prezidențiale se va da între Ciucă și Ciolacu
În cadrul interviului, primarul orașului Negru Vodă, dar și candidat la Camera Deputaților, a discutat despre candidatura lui Ciucă pentru scaunul de la Cotroceni. Acesta a declarat faptul că turul 2 este asigurat, fiind o luptă crâncenă între PNL-PSD.
„Ultimul sondaj l-am văzut ieri în care domnul președinte era dat pe locul doi, am văzut și pe trei și pe patru. Eu eram convins că era pe locul doi, va intra în turul 2 al alegerilor cu domnul Marcel Ciolacu, adică lupta va fi PNL-PSD. Domnul Ciucă merită să fie în turul doi pentru că din punctul meu de vedere este cel mai pregătit. Omul este corect, cinstit, cred că nici nu mai trebuie altă recomandare”, a declarat Petre Urziceanu.
Urmăriți interviul integral în materialul VIDEO de mai jos:
.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News