PETRICĂ MIU a PIERDUT PROCESUL cu DIRECTORUL de la Virgil Madgearu
PETRICĂ MIU a PIERDUT PROCESUL cu DIRECTORUL de la Virgil Madgearu
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestScandalul dintre social democratul Petrică Miu și fostul director de la Liceul Virgil Madgearu, de altfel, colegi la aceeași școală, a ajuns la final, după patru ani. Teoretic! După ce și-au aruncat reciproc acuzații în presă, Petrică Miu i-a cerut colegei sale despăgubiri. 40.000 de euro, atât costă imaginea lui Petrică Miu. Numai că, instanța a considerat că Isabela Camelia Marcu nu l-a denigrat, așa că i-a respins acțiunea. Și pe fond și la apel!
Petrică Miu
În 2017, Camelia Isabela Marcu, fostul director al Liceului Virgil Madgearu, acuza că se fac presiuni din partea inspectorului școlar general de la acea vreme, Miu Petrică, pentru demiterea sa ca director numit în urma susţinerii probelor de concurs, în 27 noiembrie 2016, dată la care a fost notată cu 2 de către Miu, fiind membru în comisia de evaluare. În aceeași comisie, s-a aflat atunci și actualul director de la Madgearu, Martinaș, care a notat-o cu nota 3. Marcu a reușit să obțină reevaluarea lucrării în alt județ, moment în care a obținut o notă mult mai mare. ”Diferenţa dintre nota 2 şi nota 8,50 acordată de ceilalţi participanţi în comisia de evaluare arată că domnul Miu Petrică trebuia să fie sancţionat.
Camelia Marcu
Conform legii, la o aşa diferenţă, un profesor, timp de cinci ani nu mai are dreptul să facă parte din vreo comisie sau chiar promovat în vreo funcţie! Eu cred că noi, directorii competenţi, alături de profesorii şi elevii buni, putem face presiuni asupra politicienilor şi schimba învăţământul pentru a avea elevi fericiţi şi bine pregătiţi profesional. Directorii şi profesorii buni trebuie să preia conducerea sistemului de învăţământ!”, declara în presă, la acea dată, Camelia Marcu. Marcu și-a pierdut statul de director al unității de învățământ, iar de aici a început scandalul și acuzațiile, și de o parte, și de alta. Miu s-a considerat nedreptățit, considerând că fostul director i-a pătat imaginea, fapt pentru care, în urmă cu câteva luni, mai exact în iunie, a decis să o dea în judecată pe Camelia Marcu, cerându-i 40.000 de euro.
Și a pierdut. Atât Judecătoria Constanța, prin soluția pronunțată în aprilie 2021, cât și Tribunalul, la apel, prin soluția pronunțată pe 16 noiembrie a.c. au respins acțiunea formulată de Miu. Așa că, fostul sau actualul social democrat nu se va îmbogăți, așa cum spera. Cel puțin,deocamdată, pentru că sentința poate fi atacată.
Mirela PASCAL
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News