REPLICA ONLINE CONSTANTA

24.4° Constanța Mie., 7 Aug. 2024
Anul XX Nr. 6814
24.4° Constanța Miercuri, 7 August 2024 Anul XX Nr. 6814
 

PETRICĂ MIU a PIERDUT PROCESUL cu DIRECTORUL de la Virgil Madgearu

PETRICĂ MIU a PIERDUT PROCESUL cu DIRECTORUL de la Virgil Madgearu

Replica API 23 noiembrie 2021 | 23:40 3717

Scandalul dintre social democratul Petrică Miu și fostul director de la Liceul Virgil Madgearu, de altfel, colegi la aceeași școală, a ajuns la final, după patru ani. Teoretic! După ce și-au aruncat reciproc acuzații în presă, Petrică Miu i-a cerut colegei sale despăgubiri. 40.000 de euro, atât costă imaginea lui Petrică Miu. Numai că, instanța a considerat că Isabela Camelia Marcu nu l-a denigrat, așa că i-a respins acțiunea. Și pe fond și la apel!

Petrică Miu

În 2017, Camelia Isabela Marcu, fostul director al Liceului Virgil Madgearu, acuza că se fac presiuni din partea inspectorului școlar general de la acea vreme, Miu Petrică, pentru demiterea sa ca director numit în urma susţinerii probelor de concurs, în 27 noiembrie 2016, dată la care a fost notată cu 2 de către Miu, fiind membru în comisia de evaluare. În aceeași comisie, s-a aflat atunci și actualul director de la Madgearu, Martinaș, care a notat-o cu nota 3. Marcu a reușit să obțină reevaluarea lucrării în alt județ, moment în care a obținut o notă mult mai mare. ”Diferenţa dintre nota 2 şi nota 8,50 acordată de ceilalţi participanţi în comisia de evaluare arată că domnul Miu Petrică trebuia să fie sancţionat.

Camelia Marcu

Conform legii, la o aşa diferenţă, un profesor, timp de cinci ani nu mai are dreptul să facă parte din vreo comisie sau chiar promovat în vreo funcţie! Eu cred că noi, directorii competenţi, alături de profesorii şi elevii buni, putem face presiuni asupra politicienilor şi schimba învăţământul pentru a avea elevi fericiţi şi bine pregătiţi profesional. Directorii şi profesorii buni trebuie să preia conducerea sistemului de învăţământ!”, declara în presă, la acea dată, Camelia Marcu. Marcu și-a pierdut statul de director al unității de învățământ, iar de aici a început scandalul și acuzațiile, și de o parte, și de alta. Miu s-a considerat nedreptățit, considerând că fostul director i-a pătat imaginea, fapt pentru care, în urmă cu câteva luni, mai exact în iunie, a decis să o dea în judecată pe Camelia Marcu, cerându-i 40.000 de euro.

Și a pierdut. Atât Judecătoria Constanța, prin soluția pronunțată în aprilie 2021, cât și Tribunalul, la apel, prin soluția pronunțată pe 16 noiembrie a.c. au respins acțiunea formulată de Miu. Așa că, fostul sau actualul social democrat nu se va îmbogăți, așa cum spera. Cel puțin,deocamdată, pentru că sentința poate fi atacată.

Mirela PASCAL

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Petrică o p******a de om
0
0
E... Petrica cum sa nu stie cum e cu spaga. Ca e a doua lui natura.
11
2
Retardati, analfabeti si agramati, asa-zisii ,,ziaristi" de la fituica replica !
4
3
tipa din poza e emblematica pt invatamantul nostru !
8
2
La cata spaga a luat baiatul asta! Ia zi Petrica stii ce zic?
20
0
Doar tumori maligne
15
2

REPLICA



LOTO

6/49
9322182036
5/49
169403822
joker
3542312303