Pianistul Richard Clayderman pleacă în turneu acompaniat de pantonima lui Dan Puric
Pianistul Richard Clayderman pleacă în turneu acompaniat de pantonima lui Dan Puric
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestRichard Clayderman
“The Prince of Romance” Richard Clayderman, pianist aflat în Cartea Recordurilor, revine în România pentru un turneu atipic. Celebrul muzician va fi acompaniat în spectacole de pantomima lui Dan Puric. Vedeta teatrului românesc și popularul instrumentist francez își reunesc talentele pentru ”Cele 7 arte”, cum se numește spectacolul, muzica, arhitectura, sculptura, pictura, poezia, dansul și filmul fiind elemente pe care cei doi le vor ”zugrăvi” în miniturneul întreprins prin țară. Spectacolele vor avea loc la Pitești (14 martie), Craiova (15 martie), Timișoara (16 martie) și București (20 martie), iar celor doi li se va alătura Orchestra Simfonică București.
Dan Puric
Dan Puric îl înlocuiește pe Gheorghe Zamfir
Actorul și regizorul Dan Puric îl înlocuiește la dreapta lui Clayderman pe naistul Gheorghe Zamfir, un alt român celebru cu care pianistul a susținut în trecut concerte. Richard Clayderman a devenit un artist obișnuit cu drumurile și viața din România. De patru ani, este nelipsit, în ficare primăvară, din țara noastră. Atât de bine s-a lipit pianistul în România, încât la una din ultimele vizite, academicianul Constantin Bălăceanu Stolnici, președintele Centrului Internațional Antidrog și pentru Drepturile Omului, i-a înmânat ”Diploma de excelență” a programului ”Artă contra Drog”.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News