Pivniceru, către Băsescu: "Să te temi de greci chiar şi atunci când îţi aduc daruri"
Pivniceru, către Băsescu: "Să te temi de greci chiar şi atunci când îţi aduc daruri"
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestPreşedintele Traian Băsescu şi ministrul Justiţiei, Mona Pivniceru, au avut, vineri, un scurt schimb de replici la finalul participării şefului statului la şedinţa CSM.
Traian Băsescu: "Doamna ministru, sărut mâna".
Mona Pivniceru: "Să te temi de greci chiar şi atunci când îţi aduc daruri".
Traian Băsescu râzând: "Dar eu n-am adus daruri, doamnă!"
Livia Stanciu, preşedintele ICCJ: "Acum depinde cine dintre cei doi sunt greci".
Traian Băsescu: "Doamna ştie pentru că de fapt multe dintre lucrurile pe care le-am spus aici sunt contradicţii între mine şi doamna ministru".
Livia Stanciu: "Contradicţiile sunt constructive. Trebuie să mai şi zâmbim".
Traian Băsescu le-a cerut, vineri, membrilor CSM un punct de vedere cu privire la procedura de numire în funcţie a Procurorului General şi a şefului DNA. Citând articolul 134 din Constituţie, şeful statului a susţinut că în fapt propunerile ar fi trebuit să vină din partea Consiliului. "Daţi-mi o părere! Cum citesc eu 134? Vreau să vă faceţi timp să analizaţi pentru că mi-ar prinde bine un punct de vedere neoficial", le-a spus Băsescu membrilor Consiliului. În cadrul aceleiaşi şedinţe, şeful statului a criticat magistraţii "care apleacă urechea la influenţa politică". Traian Băsescu a precizat că judecătorii şi procurorii care ascultă comenzile politice o fac fie din cauză că sunt corupţie, fie din motive structurale. Conform şefului statului, magistraţii care nu sunt independenţi poartă întreaga responsabilitate. Judecătorul Mircea Aron şi procurorul Oana Schmidt Hăineală, în prezent vicepreşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii, candidează la funcţia de preşedinte al CSM. Membrii Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) îşi aleg, vineri, noua conducere, întrucât mandatul preşedintelui Alina Ghica şi cel al vicepreşedintelui Oana Schmidt Hăineală expiră.
sursa. rtv.net
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News