REPLICA ONLINE CONSTANTA

24.1° Constanța Vin., 16 Aug. 2024
Anul XX Nr. 6823
24.1° Constanța Vineri, 16 August 2024 Anul XX Nr. 6823
 

Poliția Mureș, pe urmele unui MEMBRU al unei GRUPĂRI INFRACȚIONALE

Poliția Mureș, pe urmele unui MEMBRU al unei GRUPĂRI INFRACȚIONALE

Replica API 3 februarie 2021 | 00:01 1727

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța au destructurat o grupare infracțională, în 2019, care acționa prin metoda Chei potrivite. Unii inculpați au fost arestați, alții plasați în arest la domiciliu și sub control judiciar. Au fost trimiși în judecată, au formulat cereri de recuzare, le-au fost respinse, iar procesul își urmează cursul. Numai că, între timp, Inspectoratul de Poliție Mureș a înștiințat Tribunalul Constanța (unde se judecă speța) că unul dintre inculpați nu respectă măsura impusă, și anume controlul judiciar. Cel mai probabil că acesta, fiind vorba de Daniel Lazăr, va ajunge în arest.

Măsurile preventive au fost luate de către magistrații Tribunalului Constanța în iulie 2019, atunci când, alături de alții, Daniel Lazăr s-a ales cu control judiciar. Astfel, inculpaţii aflați sub control judiciar au obligația să respecte următoarele: să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori sunt chemaţi; să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat; să nu depăşească limita teritorială a României, decât cu încuviinţarea prealabilă a organului judiciar care a dispus măsura; să nu se apropie de persoanele vătămate ori de membrii familiilor acestora, de martorii audiaţi în cursul urmăririi penale sau de membrii familiei acestora.

Și, din câte se pare, Daniel Lazăr nu a respectat măsurile, astfel că IPJ Mureș a sesizat Tribunalul Constanța, termenul fiind fixat pe 4 februarie.

Indivizii au fost trimiși în judecată pe 4.06.2020, iar de atunci au formulat cereri de recuzare (care le-au fost respinse) și au fost audiați în fața judecătorilor. Următorul termen de judecată, așa cum este menționat și mai sus, a fost fixat pe data de 10 februarie.

Citește detalii aici: DETALII din DOSARUL GRUPĂRII care ACŢIONA cu CHEI POTRIVITE! CUM COMUNICAU ÎNTRE EI INFRACTORII – VIDEO!

inculpații din dosar

Amintim că, la data de 30.06.2019, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de un număr de 31 persoane pentru săvârșirea infracțiunilor de asociere pentru săvârșirea de infracțiuni și furturi calificate, precum și pentru infracțiuni la regimul rutier. Ca stare de fapt s-a reținut că inculpații s-au constituit într-o grupare infracțională având drept scop săvârșirea de furturi din locuințe. Astfel, aceștia au achiziționat unelte foarte performante care descuiau practic orice broască sau yală de ușă, situație în care se pătrundea în interiorul locuinței, de unde erau sustrase sume de bani și bunuri de valoare într-o manieră extrem de ordonată, astfel că de multe ori victimele nici nu realizau că au fost prădate. Întrucât membrii grupării constituită din persoane cu antecedente penale impresionante cunoșteau faptul că se pot împăca cu victimele infracțiunii de furt, au mizat și în mod efectiv au determinat multe dintre acestea să își retragă plângerile, scontând pe faptul că cea mai mare parte dintre fapte va rămâne nedescoperită, astfel că eventualele cheltuieli cu împăcarea să reprezinte un procent minor din venituri. Prejudiciul estimat în această cauză este de 700.000 lei, în cea mai mare parte nerecuperat, urmând a se lua măsuri procedurale corespunzătoare. Dosarul a fost instrumentat de procuror împreună cu lucrători de poliție judiciară din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Constanța – Biroul Investigații Criminale, cu suportul tehnic al Direcției de Operațiuni Speciale și al lucrătorilor de poliție judiciară din cadrul unităților de poliție pe raza cărora au fost săvârșite diferite fapte de furt.” Menționăm că activitatea grupului infracțional a fost extinsă pe tot teritoriul țării, membrii grupării având o mobilitate și o dinamică semnificativă în deplasare, situație în care la nivelul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța au fost preluate și reunite un număr de 45 dosare reprezentând cauzele formate în urma furturilor comise de membrii grupării pe tot teritoriul țării”, potrivit procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța.

Liliana IONIȚĂ

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA



LOTO

6/49
20164714374
5/49
34336183913
joker
1452523620