Poliţia suedeză a efectuat o descindere la un apartament în urma unui atac posibil terorist cu cuţitul
Poliţia suedeză a efectuat o descindere la un apartament în urma unui atac posibil terorist cu cuţitul
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestPoliţia a efectuat miercuri seara o descindere într-un apartament din oraşul Vetlanda din sudul Suediei, în urma unui atac în masă cu cuţitul, informează Reuters, citat de Agerpres.
Un bărbat în vârstă de circa 20 de ani a rănit şapte oameni în urma unei serii de agresiuni, înainte de a fi împuşcat şi reţinut de forţele de ordine.
Poliţiştii au comunicat că unele detalii din anchetă au sugerat investigarea unei posibile motivaţii teroriste a atacatorului. Acesta este spitalizat, la fel ca şi victimele sale.
Miercuri seara, poliţia a pătruns în presupusul domiciliu din Vetlanda al agresorului, de unde a ridicat probe, şi a discutat cu vecinii, scrie ziarul Dagens Nyheter, preluat de Reuters.
Oficialităţile nu au dezvăluit identitatea celui arestat, dar au precizat că acesta avea ca antecedente mai multe infracţiuni minore.
Poliţia a fost anunţată despre atac miercuri, în jurul orei locale 15.00 (14.00 GMT). Agenţii au controlat rapid situaţia şi afirmă că nu există indicii privind implicarea altor suspecţi.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News