Polițiști răniți la Mangalia, după ce a căzut un panou publicitar!
Polițiști răniți la Mangalia, după ce a căzut un panou publicitar!
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin Pinterestclick pe imagine!
Două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale după ce au fost victimele unui nefericit eveniment. Acestea se aflau în fața Primăriei Mangalia, moment în care un panou publicitar a căzut. Este vorba despre Ion Mocanu, fost criminalist în cadrul Poliției Mangalia, și Răzvan Ion, adjunctul Biroului pentru Investigarea Fraudelor din cadrul Poliției Mangalia.
Vântul a făcut probleme în Mangalia! O tragedie a fost la un pas de a fi înregistrată. Un panou publicitar a căzut în fața primăriei, două persoane fiind rănite. Medicii au intervenit, unul dintre bărbați (Ion Mocanu, criminalist ieșit recent la pensie) având traumatisme la membrele superioare. Cu răni la nivelul capului s-a ales Răzvan Ion, adjunctul Biroului pentru Investigarea Fraudelor din cadrul Poliției Mangalia. Potrivit informațiilor noastre, rănile sunt destul adânci și au fost cusute, urmând ca victima să fie supusă și unui examen tomograf. Cadrele medicale au anunțat că victimele au refuzat transportul la unitatea spitalicească, dar se pare că au mers pe cont propriu pentru a primi îngrijiri de specialitate.
Potrivit ultimelor date, panoul respectiv aparținea de Primăria Mangalia, era de carton, înfipt în pământ, cu mesajul „Paște fericit”. Autoritatea locală a decis ca să ducă panoul pascal în depozit până când vântul se va potoli, urmând să fie din nou montat pentru ca oamenii să se fotografieze cu el. Cele două victime stăteau de vorbă când s-a produs nefericitul eveniment. Cercetările continuă.
C.C., L.C.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News