Poliţiştii constănţeni au „vizitat” zonele CET şi Inel 2
Poliţiştii constănţeni au „vizitat” zonele CET şi Inel 2
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestPrevenţie
Prevenţie
Poliţiştii Biroului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, împreună cu ofiţeri din cadrul Serviciului de Ordine Publică şi poliţiştii de proximitate din cadrul Secţiilor de Poliţie 4 şi 5 din Constanţa, au continuat seria activităţilor cu caracter informativ-preventiv conform programelor şi proiectelor de prevenire a criminalităţii aflate în derulare la nivel local.
Astfel, acţiunile oamenilor legii s-au derulat în Inel II şi în zona Cet, la Asociaţiile de Proprietari, unde poliţiştii au discutat cu cetăţenii pentru prevenirea victimizării acestora. Prioritare au fost persoanele de vârstă a III-a, poliţiştii recomandându-le nu dea bani “aşa-ziselor” rude care relatează telefonic că au fost implicate într-un accident, deoarece pot fi victime ale infracţiuni de înşelăciune prin metoda „accidentul”.
Oamenii legii au mai recomandat cetăţenilor să fie atenţi la buzunare şi poşete, atunci când se deplasează în zone aglomerate ca pieţele sau în mijloacele de transport, iar de fiecare dată când părăsesc locuinţa să nu lase geamurile sau uşile deschise, respectiv descuiate, pentru a fi prevenite infracţiunile comise contra patrimoniului. Aceste acţiuni vor fi continuate şi în zilele următoare de poliţiştii Biroului de Analiză şi Prevenirea Criminalităţii în colaborare cu cei de la Ordine Publică.
Liliana CHIRU
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News