Ponta: Guvernul Boc rămâne cel mai incompetent
Ponta: Guvernul Boc rămâne cel mai incompetent
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestÎl contrazice pe Băsescu
Îl contrazice pe Băsescu
Preşedintele PSD, premierul Victor Ponta, a declarat, luni, în începutul şedinţei BPN, că preşedintele Traian Băsescu se ocupă de "rescris istoria", însă Guvernul Boc rămâne "cel mai incompetent şi corupt", precizând că eforturile USL trebuie concentrate asupra guvernării. "Eu zic să ne ocupăm de guvernare, rescrierea istoriei este treaba domnului Băsescu. Cred în continuare că Guvernul Boc a fost cel mai incompetent şi mai corupt guvern pe care l-a avut România şi că noi ne chinuim de un an doar să reparăm ce au stricat ei şi să-i dăm la Parchet pe hoţii lor. Asta ca să fie foarte clar apropos de cine pe cine laudă, asta e, am venit după nişte incompetenţi şi după nişte hoţi la guvernare. Nu e prima dată, e adevărat, dar cred că avem şanse să reconstruim România", a declarat Ponta, conform Mediafax. Declaraţiile lui Ponta au venit în contextul în care preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri, referindu-se la situaţia economică a României, că "nava e la cheu, în port sigur". "Am trăit cu toate cele trei guverne şi încerc să dau fiecăruia ce-i al lui. Guvernul Boc a pus interesul naţional deasupra interesului de partid şi practic şi-a sacrificat voturile pentru a restabili echilibrul macroeconomic al ţării, pentru a da şanse la reluarea dezvoltării, pentru a reda românilor demnitatea. O ţară care împrumută bani de la Fond ca să-şi plătească salariile cu pensiile nu e o ţară cu cea mai bună reputaţie", a afirmat Băsescu, citat de Mediafax.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News