REPLICA ONLINE CONSTANTA

27.5° Constanța Mie., 31 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6807
27.5° Constanța Miercuri, 31 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6807
 

Pope, Sanitas: Desfiinţarea reţelei de spitale CFR ar fi un dezastru; există o lipsă cruntă de dialog

Pope, Sanitas: Desfiinţarea reţelei de spitale CFR ar fi un dezastru; există o lipsă cruntă de dialog

A.F. 7 noiembrie 2023 | 00:00 270

Desfiinţarea reţelei de spitale CFR ar fi un dezastru, iar pe acest subiect există o lipsă cruntă de dialog din partea ministrului Transporturilor, a declarat, luni vicepreşedintele Federaţiei Sanitas, Iulian Pope.

Pope, Sanitas: Desfiintarea retelei de spitale CFR ar fi un dezastru; exista o lipsa crunta de dialogIulian Pope

"Ministerul Transporturilor a hotărât desfiinţarea reţelei CFR, aşa cum este cunoscută, cele 15 spitale din subordinea Ministerului Transporturilor. Spitale care asigură siguranţa circulaţiei în România şi vorbim de rutier, naval, CFR şi tot ce înseamnă transport în România. De ce suntem aici? Pentru că există o lipsă cruntă de dialog. Adică ministrul Grindeanu (ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu - n. r.) nu s-a întâlnit niciodată cu reprezentanţii colegilor noştri să ne spună în ce condiţii vor fi transferaţi către universităţi, către autorităţi locale. Spitale MApN înţeleg că sunt interesate de aceste instituţii. Colegii mei care lucrează în aceste reţele spun că desfiinţarea acestor spitale ar fi un dezastru. Şi aşa România nu o duce foarte bine la asta. România are nişte angajamente europene, trebuie să facă nişte raportări în ceea ce înseamnă siguranţa transporturilor în România", a spus Pope, scrie Agerpres.

Reprezentantul Sanitas a menţionat, totodată, că autorităţile competente nu au răspuns la solicitările protestatarilor cu privire la discutarea problemelor legate de spitalele CFR.

"E de notoritate faptul că avem cele mai multe accidente pe şosele. Suntem primii. Ar fi foarte complicat. Astăzi, noi, Federaţia Sanitas, suntem aici să susţinem protestul colegilor noştri din perspectiva lipsei dialogului social. Nu avem niciun semnal că s-ar întâlni cu cineva azi. Noi am făcut solicitări repetate către ministrul Transporturilor şi, din păcate, n-am primit niciun răspuns. Asta e realitatea dialogului social", a susţinut liderul sindical.

Uniunea Sindicatelor din Spitalele CFR, afiliată la Federaţia Sanitas, pichetează luni Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii (MTI).

Protestatarii atrag atenţia factorilor de decizie că nu va permite destructurarea reţelei de spitale CFR, reţea ce asigură îngrijire medicală performantă de aproximativ 150 de ani şi mai ales, nu va accepta pierderea niciunui loc de muncă din sistem. 

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA



LOTO

6/49
17646484143
5/49
20164023815
joker
172536133513