Portugalia: Guvernul condus de premierul Luis Montenegro va creşte salariile militarilor
Portugalia: Guvernul condus de premierul Luis Montenegro va creşte salariile militarilor
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestSalariile militarilor portughezi vor fi majorate până în 2026 în special pentru a contribui la atractivitatea armatei, care a pierdut aproape 20% din efectivele sale începând din 2015, a anunţat vineri premierul portughez Luis Montenegro, informează AFP.
''Este o zi istorică pentru militarii'' care vor cunoaşte una din cele mai ''puternice revalorizări salariale'', a subliniat Montenegro într-o conferinţă de presă desfăşurată după o şedinţă de guvern.
Militarii vor beneficia mai ales de o creştere a mai multor prime, printre care o indemnizaţie care va ajunge de la 100 de euro lunar, în prezent, la 400 de euro lunar, în ianuarie 2026.
Aceste măsuri vizează nu doar atragerea ''celor care simt vocaţia de a începe o carieră militară'', dar şi manifestarea ''unui mare respect'' pentru cei care ''astăzi reprezintă sistemul de apărare naţională'', a adăugat şeful guvernului.
Armata a pierdut aproape 6.000 de militari începând din 2015, ajungând să aibă în prezent 23.220 de militari.
''Forţele armate nu au fost prioritatea diferitelor guverne'', şi-a exprimat regretul ministrul apărării portughez Nuno Melo.
De la sosirea sa la putere în urma alegerilor legislative anticipate desfăşurate în martie, noul guvern minoritar de dreapta moderată de la Lisabona a trebuit să răspundă revendicărilor mai multor categorii de funcţionari, citează Agerpres.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News