REPLICA ONLINE CONSTANTA

24.4° Constanța Vin., 2 Aug. 2024
Anul XX Nr. 6809
24.4° Constanța Vineri, 2 August 2024 Anul XX Nr. 6809
 

Portul Constanța cumpără alarme de incendiu de la un fost director al unei companii de stat!

Portul Constanța cumpără alarme de incendiu de la un fost director al unei companii de stat!

Replica API 6 mai 2022 | 00:00 3851

Portul Constanța cumpără instalații de alarmare în caz de incendiu de la un fost șef de agenție națională timp de mai bine de un deceniu, care a beneficiat în paralel de numeroase contracte cu statul. Firma acestuia a înregistrat scăderi ale afacerilor și merge pe minus an de an, fix de când patronul nu mai este șef la agenție de stat.

Compania Națională Administrația Porturilor Maritime SA Constanța a atribuit pe 11 aprilie 2022 un contract pentru achiziția de ”Instalaţii de detecţie, semnalizare şi alarmare în caz de incendiu – Clădire Terminal de Pasageri și Clădire Muzeu Port”.

Achiziția a fost realizată în urma unei procedure simplificate de achiziție inițiate pe 11 februarie 2022 și la care au participat 5 firme. Câștigătoare a fost desemnată Comteh SRL din Constanța, care va încasa pentru alarmale sale de incendiu 96.311,48 lei, fără TVA; o afacere bună pentru port, din moment ce valoarea estimată inițial a achiziției era mult mai mare, respectiv 125.000 lei.

Comteh SRL are ca domeniu de activitate lucrările de instalații electrice și este deținută în proporții egale de Teodor Stanca și Nicolae Ungureanu, primul ocupând și funcția de administrator. Teodor Stanca a fost mai bine de 10 ani directorul filialei locale a Agenției Naționale de Îmbunătățiri Funciare (ANIF), iar în paralel beneficiarul a numeroase contracte cu statul.

Afacerile firmei, în picaj de când patronul nu mai este și șef la stat

Coincidență sau nu, activitatea Comteh SRL a înregistrat o scădere semnificativă de când patronul său nu mai este și director la stat. Așa se face că firma a cumulat din 2017 și până în 2021 pierderi consecutive de peste 1,8 milioane lei, după ce a avut înainte profit an de an, încă de la înființare.

La fel și cifra de afaceri, a scăzut de la un maxim de 4,5 milioane lei până la 1,5 milioane lei în 2021, cu 11 angajați, precum și datorii de 1,2 milioane lei.

Chiar și așa, Comteh SRL a primit în ultimii ani 24 de contracte cu statul, în valoare totală de 21 de milioane de lei. Printre clienții fostului director ANIF se află, pe lângă Portul Constanța, cu cele mai multe contracte, instituții precum Universitatea Națională de Apărare (232.000 lei în noiembrie 2018), Romgaz (800.000 lei în ianuarie 2017), ANAF (154.000 lei, în decembrie 2019), Aeroportul Mihai Kogălniceanu (subcontractant în contractul de 13 milioane de lei, din decembrie 2021) etc..

Andreea POPA

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
ma asteptam sa se deschida in incinta portului PUI PE JAR
1
0
Eu votez pentru.
1
0
La brutarie cu basistul... La multi ani...
1
0

REPLICA



LOTO

6/49
4022312423
5/49
141310402232
joker
1229312768