REPLICA ONLINE CONSTANTA

19.8° Constanța Joi, 3 Oct. 2024
Anul XX Nr. 6871
19.8° Constanța Joi, 3 Octombrie 2024 Anul XX Nr. 6871
 

Post Brexit: Lucrătorii transfrontalieri din Gibraltar îşi vor păstra libertatea de circulaţie, susţine MAE spaniol

Post Brexit: Lucrătorii transfrontalieri din Gibraltar îşi vor păstra libertatea de circulaţie, susţine MAE spaniol

Replica API 29 decembrie 2020 | 00:00 1002

Lucrătorii transfrontalieri care fac naveta între Gibraltar şi Spania vor fi scutiţi de controale la frontieră după Brexit chiar dacă nu se va încheia un acord separat cu Regatul Unit privind libertatea de circulaţie, a declarat luni ministrul spaniol de externe, Arancha Gonzalez Laya, relatează Reuters, citată de Agerpres.

Arancha Gonzalez Laya

Madridul şi Londra negociază cum să asigure ordinea la frontiera dintre Spania şi Gibraltar, un teritoriu britanic de peste mări din extremitatea sudică a Peninsulei Iberice, întrucât acest aspect nu a fost inclus în acordul de ultim moment încheiat între Londra şi Bruxelles pe 24 decembrie.

"Principala noastră prioritate este de a preveni ca frontiera Gibraltarului să devină o frontieră dură", a spus Arancha Gonzalez Laya în cadrul unei conferinţe de presă.

Totuşi, chiar şi în absenţa unui acord, vor exista prevederi legale care se aplică în cazul celor care lucrează de o parte a frontierei şi trăiesc de cealaltă.

"Lucrătorii transfrontalieri care şi-au înregistrat statutul înainte de 1 ianuarie 2021... vor putea să treacă identificându-se cu un document pregătit în acest scop", a afirmat ea.

Alţi călători vor trebui să obţină o ştampilă pe paşaport.

În jur de 15.000 de persoane fac naveta zilnic între Spania şi Gibraltar, care are o populaţie de 32.000 de locuitori. Portul este vizitat şi de zece milioane de turişti anual, sector care reprezintă aproape un sfert din economia sa.

Spania va continua să-şi susţină suveranitatea asupra teritoriului, cedat Marii Britanii în 1713 după ce a fost cucerit în timp Războiului succesiunii spaniole (1701-1714), indiferent de rezultatul negocierilor, a mai spus Gonzalez Laya.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA


LOTO

6/49
4721674622
5/49
2412151840
joker
18175371515