REPLICA ONLINE CONSTANTA

22.4° Constanța Dum., 21 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6797
22.4° Constanța Duminică, 21 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6797
 

Premierul bulgar a cerut în faţa Parlamentului European intrarea ţării sale în Schengen

Premierul bulgar a cerut în faţa Parlamentului European intrarea ţării sale în Schengen

A.F. 23 noiembrie 2023 | 00:00 367

Premierul bulgar Nikolai Denkov a cerut miercuri, într-un discurs în plenul Parlamentului European, intrarea ţării sale în spaţiul Schengen şi a susţinut că odată cu aderarea Bulgariei la acest spaţiu european de liberă circulaţie frontierele UE vor fi "mai bine protejate", relatează agenţia EFE.

Premierul bulgar a cerut in fata Parlamentului European intrarea tarii sale in SchengenNikolai Denkov

"Bulgaria a îndeplinit toate criteriile pentru aderarea la spaţiul Schengen. Orice nouă amânare a aderării noastre este inacceptabilă şi nu poate fi înţeleasă de poporul bulgar", a indicat Denkov.

La Consiliul Justiţie şi Afaceri Interne (JAI) al UE desfăşurat în decembrie anul trecut Austria s-a opus prin veto aderării Bulgariei şi României la spaţiul Schengen, invocând controlul insuficient al frontierei externe a UE care a permis în anul 2022 intrarea pe teritoriul austriac a circa 75.000 de migranţi care nu au fost înregistraţi anterior în nicio altă ţară din UE prin care au trecut, potrivit guvernului austriac. Olanda s-a opus de asemenea aderării Bulgariei, acuzând corupţia din această ţară. Aderarea celor două ţări la Consiliul JAI se află acum pe ordinea de zi provizorie a Consiliului JAI care se va desfăşura pe 4 şi 5 decembrie.

"Nu există argumente pentru neacceptarea Bulgariei în spaţiul Schengen. Cu Bulgaria în Schengen, frontierele europene vor fi mai bine protejate şi Europa va fi mai puternică", a insistat premierul bulgar în discursul său în faţa europarlamentarilor.

Pe de altă parte, Denkov a mai spus că Europa "trebuie să fie puternică" şi "unită" într-o "lume foarte instabilă" şi a cerut să nu fie ignorate "provocările geopolitice", precum războiul din Ucraina, cel dintre Israel şi Hamas şi impactul regional al acestuia, tensiunile între China şi Taiwan sau conflictele armate din Africa.

Prin urmare, a continuat el, UE trebuie să se unească în jurul valorilor "conservatoare şi liberale" şi "să întoarcă spatele extremiştilor", de asemenea "să fie mai activă pe scena internaţională" şi să coopereze cu partenerii strategici, îndeosebi cu membrii NATO.

În ce priveşte migraţia, premierul bulgar a spus că "trebuie făcută o clară distincţie între refugiaţii de război şi migranţii economici", astfel încât primii să fie integraţi, iar cei din urmă repatriaţi, citează Agerpres.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Nu s-au prins ca din cauza romaniei nu au intrat si nu vor intra in Schengen !Nu vor sa inteleaga ca trebuie inlaturat motivul pentru care a fost respinsa admiterea in Schengen prin hotararea JAI din octombrie 2012.
1
0

REPLICA

LOTO

6/49
15382943810
5/49
38202113924
joker
218171712