REPLICA ONLINE CONSTANTA

30.4° Constanța Mar., 16 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6792
30.4° Constanța Marți, 16 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6792
 

Premierul Ungariei, Viktor Orban, va participa la Universitatea de Vară de la Băile Tuşnad

Premierul Ungariei, Viktor Orban, va participa la Universitatea de Vară de la Băile Tuşnad

Victor ROTARU 13 iulie 2024 | 00:00 163

Premierul Ungariei, Viktor Orban, participă şi în acest an la Universitatea de Vară "Tuvanyos", care se va desfăşura în perioada 23-28 iulie, la Băile Tuşnad, prezenţa sa fiind confirmată, joi, de organizatorii evenimentului, într-o conferinţă de presă susţinută la Miercurea-Ciuc.

Premierul Ungariei, Viktor Orban, va participa la Universitatea de Vara de la Baile Tusnad

Sandor Krisztina, preşedintele executiv al Consiliului Naţional Maghiar din Transilvania şi responsabil cu programul politic al taberei, a precizat că, la fel ca şi anul trecut, cei care doresc să asiste la prelegerea susţinută de premierul ungar trebuie să se înregistreze în prealabil.

De altfel, în 2023 a fost pentru prima dată când organizatorii au solicitat înregistrarea spectatorilor, inclusiv a jurnaliştilor acreditaţi la eveniment, după ce mai mulţi membri ai unor organizaţii româneşti şi-au anunţat intenţia de a asista la discursul pe care Viktor Orban îl susţinea la Băile Tuşnad. Aceştia au venit atunci la Băile Tuşnad, dar nu li s-a permis accesul în zona în care premierul Ungariei se adresa participanţilor.

"Nu ştim dacă ei se pregătesc (organizaţiile româneşti - n.red.), dar noi ne pregătim pentru ziua de sâmbătă (în care Viktor Orban va susţine discursul - n.red.) şi, cum a fost şi în anul trecut, vom cere înregistrare prealabilă de la toţi cei care vor să participe la discurs. Şi, dacă ştim că cineva vrea să vină să facă provocare la faţa locului, nu-i acceptăm înregistrarea", a spus Sandor Krisztina.

La fel ca în fiecare an, alături de premierul Ungariei se vor afla, atunci când acesta îşi va prezenta prelegerea, Nemeth Zsolt, preşedintele Comisiei pentru Afaceri Externe din Parlamentul Ungariei şi Tokes Laszlo, preşedintele Consiliului Naţional Maghiar din Transilvania.

Potrivit organizatorilor, Viktor Orban a lipsit într-un singur an de la Universitatea de Vară de la Băile Tuşnad.

Sandor Krisztina a precizat faptul că mottoul din acest an al evenimentului este "Pe drumul drept" şi reprezintă un "mesaj de întărire" pentru comunitatea maghiară din Transilvania.

"Anul acesta, mottoul Universităţii de Vară de la Băile Tuşand 'Tusvanyos' este 'Pe drumul drept'. Este, într-un fel, un mesaj de întărire, mai ales pentru noi, cei care trăim aici, în Transilvania. Credem că, dacă ne uităm pe procesele şi fenomenele care se desfăşoară în Europa de Vest şi chiar în întreaga lume, putem să susţinem clar că acum suntem pe locul mai favorabil al Europei. Mottoul, de fapt, este un mesaj de întărire pentru comunitatea noastră care trăieşte aici şi pentru comunitatea din Europa Centrală. Tot ceea ce se desfăşoară acum, în contextul european şi în contextul mondial, cu războiul din vecinătate, noi trebuie să fim mândri de faptul că suntem astăzi, aici, şi putem să trăim în pace, până acum, şi putem să ne bucurăm de investiţiile şi de procesele de dezvoltare care s-au realizat în ultimii 33 de ani, aici, în această regiune a Europei", a declarat Sandor Krisztina.

Aceasta a menţionat că programul Universităţii de Vară de la Băile Tuşnad este unul "încărcat politic", unde te poţi întâlni "cu cei mai mulţi politicieni pe metrul pătrat".

La eveniment vor participa foarte mulţi invitaţi din partea Guvernului Ungariei, cum ar fi miniştri, secretari de stat, europarlamentari, precum şi reprezentanţi ai comunităţii maghiare din România, dar şi ai maghiarilor care trăiesc în alte ţări, în vreme ce numărul invitaţilor români este foarte redus.

În legătură cu acest aspect, Sandor Krisztina a spus că în anii când sunt alegeri politicienii români "nu prea au curajul să vină la Tusvanyos", pentru că acesta nu este un mesaj pozitiv pentru alegătorii lor.

"De când organizăm Universitatea de Vară, se poate vedea că în anii alegerilor, acei români care sunt în primul şir al politicii române, deci sunt oameni importanţi care trebuie să se pregătească de alegeri, nu prea acceptă invitaţia la Tusvanyos. Au fost câteva excepţii, cum a fost domnul Traian Băsescu sau chiar şi Adrian Năstase, dar acestea au fost mai mult excepţii", a spus Sandor Krisztina.

Ea a recunoscut că nici în anii în care nu sunt programate alegeri politicienii români nu vin la Universitatea de Vară de la Tusvanyos, chiar dacă crede că ar trebuie să existe un dialog româno-maghiar.

Printre invitaţii români care vor participa la eveniment se numără, potrivit organizatorilor, fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu sau preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu.

În legătură cu temele abordate la lucrările Universităţii Tusvanyos, Sandor Krisztina a spus că se vor purta discuţii pe teme politice, cum ar fi analiza alegerilor locale şi europarlamentare, dar şi dezbateri despre alegerile parlamentare din toamnă.

De asemenea, nu vor lipsi mesele rotunde cu politicieni maghiari din Bazinul Carpatic, care "sunt câteva puncte sigure în programul politic al Universităţii de Vară", precum şi dezbateri referitoare la şefia Consiliului Uniunii Europene, deţinută în prezent de Ungaria.

Din program nu vor lipsi temele economice sau care vizează schimbările climatice, dar şi subiecte legate de războiul din Ucraina sau de conflictul palestiniano-israelian, a mai menţionat sursa citată.

Organizatoarea principală a evenimentului, Ileana Popa, a declarat că la Universitatea de Vară de la Băile Tuşnad vor avea loc 500 de programe, un număr de o mie de invitaţi urmând să participe la discuţii.

Programele pregătite de organizatori, împreună cu 76 de parteneri, se vor derula în 34 de corturi, care au tematici diverse, de la teme economice şi politice, la cele cu caracter cultural, gastronomic sau sportiv, în pregătirea evenimentului fiind implicaţi 300 de organizatori.

În corturile principale şi în cele în care se vor afla invitaţi români va fi asigurată traducerea discuţiilor, existând şi traducere în limba engleză acolo unde sunt invitaţi din străinătate.

La finalul fiecărei zile sunt programate concerte cu trupe cunoscute din Ungaria sau din Transilvania.

Universitatea de Vară şi Tabăra Studenţească de la Băile Tuşnad, ajunsă la ediţia cu numărul 33, este organizată de Consiliul Tineretului Maghiar din România şi Fundaţia Pro Minoritate din Ungaria, partener principal fiind Consiliului Naţional Maghiar din Transilvania..

Universitatea de Vară de la Băile Tuşnad este cunoscută membrilor comunităţii maghiare sub denumirea de "Tusványos", fiind vorba de abrevierea numelor contopite ale celor două localităţi în care s-a desfăşurat până acum manifestarea - iniţial la Bálványos, după care a fost mutată la Băile Tuşnad

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
46143034444
5/49
2310722517
joker
43736234510