Preot ortodox, împuşcat la Lyon
Preot ortodox, împuşcat la Lyon
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestŞeful Bisericii Ortodoxe greceşti, arhiepiscopul Ieronymos, a denunţat sâmbătă atacul asupra unui preot ortodox grec care a fost grav rănit la Lyon, în Franţa, numind acest act drept o ''oroare care depăşeşte logica umană'', relatează AFP, citată de Agerpres.
''Această oroare depăşeşte logica umană, faptul că o religie poate înarma mâinile teroriştilor orbiţi de ură'', a afirmat monseniorul Ieronymos citat de agenţia presă din Grecia, Ana.
Foto: (c) ANA-MPA news/twitter
Părintele Nikolaos Kakavelakis, în vârstă de 52 de ani, a fost împuşcat de două ori, în jurul orei locale 17:00, în timp ce închidea biserica, a declarat o sursă de poliţie. Într-o declaraţie publicată sâmbătă, Ministerul grec de Externe a condamnat atacul şi a declarat că va rămâne în contact cu autorităţile franceze.
Autorul atacului a fugit de la faţa locului după ce a tras în prelat care se afla în afara bisericii, a informat poliţia anterior. Autorităţile locale şi procurorii au spus că nu sunt clare încă motivele acestui act şi nu au indicat dacă este legat de terorism. Parchetul din oraş a deschis o anchetă pentru tentativă de crimă. La Paris, ministrul de interne Gerald Darmanin a creat o celulă de criză la minister.
Potrivit FranceInfo, un individ a tras două focuri cu o puşcă de vânătoare nimerindu-l pe preot în abdomen.
Potrivit Reuters, un oficial guvernamental grec l-a identificat pe preot ca fiind Nikolaos Kakavelakis.
Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, a condamnat atacul într-un tweet, subliniind că libertatea conştiinţei este un drept pentru toată lumea din Europa şi trebuie respectat, în timp ce violenţa este intolerabilă.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News